Veste de la meteorologi. În Moldova vremea continuă să se răcească și vin ninsorile!

Veste de la meteorologi. În Moldova vremea continuă să se răcească și vin ninsorile!

Luni vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii februarie in cea mai mare parte a ţării.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, cu cele mai mici valori în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua în general slab în Crişana, local în Maramureş şi Banat şi pe arii restrânse în restul ţării. În zona montană înaltă, mai ales în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări la munte, în sud şi sud-vest. În orele dimineţii, în zonele joase izolat va fi ceaţă.

În regiunile intracarpatice vreme închisă cu ploi slabe în Crişana, local în Maramureş şi Banat şi pe arii restrânse în Transilvania. Maximele sunt caracteristice pentru o vreme caldă pentru această dată, între 3 si 10 grade, mai ridicate în Banat până la 12-13 grade.

În sud, tot vreme caldă dar fără soare, cu ploi pe arii restrinse. La amiază vor fi 10 grade la Drobeta Turnu Sverin, 11 la Râmnicu Vâlcea, 8 la Craiova, 6 la Giurgiu, 7 la Călăraşi şi 5 în Buzău.

Vreme închisă şi caldă şi în Dobrogea, izolat va ploua slab. Maximele zilei, 6 grade la Tulcea si tot 6 la Constanta.

În Moldova, sunt valorile termice cele mai mici, între 3 si 5 grade, valori apropiate de normal. Nici aici nu va fi soare, pe arii restrinse va ploua slab iar in orele dimineţii, în zonele joase izolat va fi ceaţă.

Marţi şi miercuri

Marţi vremea va intră într-un proces de răcire ce se va resimţi în majoritatea zonelor, dar în special în nord-est şi în extremitatea vestică a ţării. Vor fi precipitaţii în aproape toată ţara. În zonele montane şi în Moldova vor predomina ninsorile, iar în celelalte zone vor fi mai ales ploi. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 9 grade, mai ridicate în sudul Dobrogei.

Miercuri vremea va fi predominant închisă şi va continua să se răcească, devenind rece în regiunile extracarpatice. Temporar se vor semnala precipitaţii, în estul şi sudul ţării şi pe arii mai restrânse în rest; in Moldova şi la munte, vor fi ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă, posibil consistent, iar în celelalte regiuni vor fi precipitaţii mixte, cu tendinta ca ninsorile să predomine către seara. Izolat, vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sudul Moldovei şi cea mai mare parte a Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, cu valori mai scăzute în jurmătatea de nord a Moldovei spre -9...-8 grade. În zonele joase, izolat se va semnala ceaţă.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Copii unei școli din Botoșani învățați cum pot evita atacul unui câine agresiv

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.