Urmează o săptămână plină de ploi. Anunț de ultima oră de la meteo

Urmează o săptămână plină de ploi. Anunț de ultima oră de la meteo

Ne așteaptă o săptămână cu ploi în toată țara, anunță meteorologii Realitatea TV. Temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, cu câteva excepții în sudul și estul țării.

Ultima prognoză de la meteorologi anunță ploi dese, dar nu importante din punct de vedere cantitativ. Nu scapă nicio regiune din țară de precipitații, dar cele mai multe se vor înregistra în sudul țării:

„Azi o să avem și valori de 23-24 de grade. Mai cald decât normal. Așa va fi și maine. Dincoace de Carpați, în sud-estul țării, sunt valori termice în apropierea normalului sau sub normal, nu chiar 18 grade, dar maxime de 15-16. Noaptea a fost mai caldă, va fi și mâine din cauza aceluiași motiv, a norilor care acoperă cerul. Ploile nu sunt deosebite ca și cantitate, dar sunt. Pe parcursul întregii săptămâni, toate regiunile vor primi ceva ploi. Vor fi mai multe în sudul țării. Nu sunt cantități formidabile, dar 5-10 litri pe metru pătrat înseamna mult pentru nevoia de apă pe care o are pământul", spune Elena Cordoneanu, meteorolog Realitatea TV.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.