Un val de aer rece lovește România. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Un val de aer rece lovește România. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Dacă în ultimele zile ne-am bucurat de temperaturi deosebite pentru această perioadă, vremea se schimbă radical în următoarele zile. Potrivit datelor transmise de ANM, un val rece lovește România.

Mai exact, se pare că de marți, cei care duc dorul iernii se vor putea bucura de un val de zăpadă. Potrivit meteorologilor, ploile sunt în extindere în majoritatea reginilor, iar la munte, pe creste, se anunţă lapoviţă şi ninsoare. Astfel că, până la sfârşitul lunii octombrie, precipitaţiile ne vor da bătăi de cap.

Prima ninsoare din acest sezon a avut loc deja pe Transalpina. Cea mai înaltă șosea din țară a fost acoperită cu un strat consistent de zăpadă.

În acealași timp, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), în regiunile vestice şi sud-vestice vremea va deveni în general răcoroasă, înnorările se vor accentua treptat, iar aria ploilor se va extinde începând din orele după-amiezii; local se vor cumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi posibile descărcări electrice.

În ceea ce prvivește temperaturile din restul teritoriului, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice în a doua decadă a lunii octombrie; pe parcursul zilei cerul va fi parţial noros în sud-est unde doar pe spaţii mici va ploua, iar seara şi noaptea înnorări mai persistente şi pe alocuri burniţă sau ploi slabe vor fi în regiunile estice şi centrale, în zonele montane şi în cele submontane din sud.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în cursul nopţii pe crestele montane şi în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 13…15 grade în Banat şi 26 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi în general cuprinse între 8 şi 16 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţă. În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, 13 octombrie, vremea va fi răcoroasă în vest şi sud-vest, chiar rece pentru această perioadă din an în Banat, în vestul Olteniei şi la munte, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate şi local peste cele normale. Conform meteorologilor, cerul va avea înnorări persistente în vest, în nord-est şi la munte şi temporar accentuate în rest. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, pe arii extinse în jumătatea de vest, unde se vor cumula cantităţi de apă însemnate. În sud şi sud-est vor fi local şi manifestări de instabilitate atmosferică (averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi posibil grindină).

Ninsoare la munte
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1500 m, mai ales seara şi noaptea, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla tare la munte, dar se va intensifica temporar şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 12…13 grade în Banat şi 25…26 de grade în Bărăgan şi vestul Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, mai scăzute în Dealurile de Vest, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

Deşi în scădere uşoară, valorile diurne de temperatură se vor situa în Capitală în continuare peste cele normale ale perioadei, cu o maximă de 22…23 de grade. Începând din orele după-amiezii, înnorările se vor accentua, vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări. Temperatura minimă, apropiată de cea climatologic specifică datei, va fi de în jurul a 8 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

De la mijlocul săptămânii, frigul se accentuează. Miercuri, vremea va fi în general răcoroasă, chiar rece pentru mijlocul lunii octombrie în nord şi centru, unde la începutul intervalului local va mai ploua, iar la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În perioada 19 – 26 octombrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în întreaga țară.

În perioada 26 octombrie – 02 noiembrie, temperaturile medii ale aerului se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi ușor deficitar în regiunile vestice, sud-vestice și local în centru și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

În săptămâna 2 – 9 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, în întreaga țară.

Stirea anterioara

Lansare cu muzică, teatru și profa de română printre tinerii artiști botoșăneni

Stirea Urmatoare

Casă distrusă în urma unui scurtcircuit. Atenție la cablurile electrice cu defecțiuni – FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.