Se schimbă regulile la LOTO! Numerele vor fi extrase de 6 copii, din 6 orașe diferite

Se schimbă regulile la LOTO! Numerele vor fi extrase de 6 copii, din 6 orașe diferite

Scandalurile apărute la Loteria Română, legate în special de trucarea unor extrageri, dau de gândit parlamentarilor români care vor ca acest joc să fie întra-devăr unul bazat pe noroc. Pentru a stopa neregulile, aleșii vor să schimbe radical modul în care se vor extrage numerele la toate tipurile de jocuri ale Loteriei.

Concret, aceștia vor să înlocuiască actualul sistem de extragere unde bilele sunt împinse în urnă printr-o suflantă, cu o extragere umană. Mai exact, în ziua jocului un număr de copii legați la ochi vor fi cei care extrag bilele din urne în care sunt puse toate numerele participante la tipul respectiv de joc.

Astfel, spre exemplu la Jocul 6/49 vor exista 6 copii aflați fiecare într-un alt oraș din România care vor scoate fiecare un număr câștigător din urnă. Primul număr extras într-un oraș nu se va mai afla în nici o o urnă din celelalte 5 orașe, la fel al doilea și tot așa până la final. La fel se va proceda și la celelalte jocuri cum ar fi 5 din 40, Joker etc.

Aleșii spun că în acest fel nu va mai putea exista suspiciunea de fraudare a jocului întrucât nimeni nu va putea ști ce numere aleg copiii.

„Sunt tot felul de suspiciuni la LOTO de fraudarea rezultatelor în favoarea cuiva. Ba, că se știu numerele extrase dinainte cu ajutorul unui program special de calculator, ba că ies acele numere care și care înainte de joc sunt lăsate intenționat mai ușoare decât celelalte… Dacă introducem acest sistem nou cu copii, nimeni nu va mai putea nici măcar bănui Loteria că face matrapazlâcuri, întrucât copiii sunt legați la ochi și nu văd ce bile extrag”, a spus pentru Libertatea unul dintre aleșii care vor să revoluționeze jocurile LOTO. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.