Schimbare la bancomate. E obligatoriu în toată România, din 24 august. Toți românii trebuie să știe

Schimbare la bancomate. E obligatoriu în toată România, din 24 august. Toți românii trebuie să știe

Schimbare majoră la bancomate. Toți românii trebuie să știe ceea ce ar urma să se petreacă atunci când vor încerca să extragă bani de pe carduri.

Din 24 august se va produce o schimbare majoră la bancomate. Potrivit unei Hotărâri de Guvern care va intra în vigoare din această dată, bancomatele, casele de schimb valutar şi operatorii de plăţi vor trebui să afişeze comisioanele percepute pentru conversia în și din euro.

Mai exact, hotărârea prevede că, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro și euro-leu trebuie să fie prezentate clienților, în mod clar și accesibil, chiar înainte de inițierea plății de către bănci, casele de schimb valutar sau operatorii de plăți care permit plăți din lei în euro și invers.

Prin această prevedere, se are în vedere punerea în aplicare a schimbărilor aduse, la nivel european, plăţilor transfrontaliere din Uniunea Europeană, prin Regulamentul nr. 1.230/2021. Actul normativ introduce obligaţia ca informaţiile legate de comisioanele percepute de bănci, entităţi de plată sau operatori de plată care oferă schimburi valutare din lei în euro și invers, atât la un bancomat (ATM), cât şi la un punct de vânzare, să fie furnizate clientului înainte de iniţierea plăţii.

Transparenţa comisioanelor şi a cursului de schimb utilizat
Conform notei de fundamentare, transparenţa comisioanelor şi a cursului de schimb utilizat se dorește pentru a asigura comparabilitatea şi pentru a-i permite plătitorului să facă o alegere ȋn cunoștinţă de cauză.

Astfel, comisioanele de conversie monetară pentru toate plăţile cu cardul ar trebui să fie exprimate ȋn acelaşi mod, şi anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referinţă euro disponibile, emise de Banca Centrală Europeană.

Informarea legată de comisioane vizează, printre altele, pe lângă comisionul de conversie monetară, şi comisioanele de operaţiune sau cele aplicate transferului efectuat online. Nerespectarea obligaţiei de informare a clientului înainte de inițierea plății, indiferent de modalitatea de efectuare a schimbului, va fi putea fi amendată, din 24 august, cu 8.000 până la 40.000 de lei.

În privința comisionului de conversie monetară aferent transferurilor inițiate online, furnizorul trebuie să comunice clientului o estimare a comisionului pentru serviciile de conversie monetară aplicabil transferului, într-un mod neutru și cuprinzător.

Documentul pe care românii îl vor primi în urma plății
În urma plății, clientul va primi o chitanţă. Documentul va avea înscris preţul bunurilor sau al serviciilor care urmează să fie cumpărate și comisioanele de conversie monetară din lei în euro sau invers.

Consumatorii și utilizatorii persoane juridice pot sesiza ANPC sau ANAF în cazul în care descoperă încălcări ale acestor reguli din partea prestatorilor de servicii de plată sau de către firmele care furnizează servicii de conversie monetară la un bancomat – ghișeu automat ATM sau la punctul de vânzare.

Regulamentul european, ale cărui măsuri de aplicare se regăsesc în HG 936, prevede că prestatorii de servicii de plată trebuie să alinieze comisioanele pentru plăţi transfrontaliere în euro cu cele pentru plăţile din ţară, făcute în lei.

Stirea anterioara

Un nutriționist dezvăluie care este vitamina nr. 1 care îi menține creierul „tânăr și sănătos”

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.