Românii, fără viză în Canada. Parlamentul UE a aprobat acordul CETA

Românii, fără viză în Canada. Parlamentul UE a aprobat acordul CETA

Românii vor putea merge în Canada fără viză, după semnarea acordului economic de liber schimb între Uniunea Europeană şi Canada (CETA).

Luna trecută CETA a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru comerţ internaţional din Parlamentul European, iar astăzi a fost aprobat.

Totuși, Canada va putea să reinstituie regimul de vize în cazul în care va constata că există un flux mare de migranți ilegali dinspre România. Ottawa a folosit această frână de urgență în 2009 în relația cu Cehia. Președintele Klaus Iohannis a explicat, în urmă cu câteva luni, că se prevede un mecanism de "snap pack", care stipulează că dacă numărul de imigranți ajunge să fie însemnat, partea canadiană își rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize.

Înţelegerile dintre UE şi Canada au fost încheiate în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate, dar acordul a fost semnat abia în octombrie 2016, în urma opoziţiei manifestate de o regiune din Belgia.

Susţinătorii CETA afirmă că acordul va duce la creşterea cu 20% a comerţului între Canada şi Uniunea Europeană şi va creşte economia Uniunii Europene cu 12 miliarde de euro, dar şi cea a Canadei cu aproape 8,4 miliarde de euro (9 miliarde de dolari).

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.