Noi camere de control al rovinietei, începând de joi pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi

Noi camere de control al rovinietei, începând de joi pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi

Un număr de 18 noi puncte fixe de control a valabilității rovinietei au fost puse în funcțiune începând de joi pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România, a anunțat, într-un comunicat, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România /CNADNR/, potrivit AGERPRES.

Prin intermediul noilor puncte de control vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinietă), conform prevederilor legale.

CNADNR menționează că, până la această dată, controlul valabilității rovinietei se realiza prin intermediul a 33 puncte fixe de control, 14 puncte mobile de control și prin intermediul personalului Inspectoratului General al Poliției Române /IGPR/, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier /ISCTR/ și CNADNR SA (în punctele de trecere a frontierelor), cu drept de verificare a deținerii rovinietei valabile.

„(...) punctele de control puse în funcțiune astăzi sunt amplasate în zone în care acestea nu pot fi evitate de către conducătorii auto. Aceste puncte de control fac parte din sistemul informatic deținut de CNADNR SA, sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale Distribuitorilor autorizați de CNADNR SA, cât și prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români și doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), dar și pentru descurajarea utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi de a circula fără a deține rovinietă valabilă”, se notează în comunicatul citat.

Potrivit CNADNR, în anul 2015 vor fi puse în funcțiune alte 23 puncte de control a valabilității rovinietei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.