Momente de teroare! Doi câini de luptă au sărit gardul și au sfârtecat trei trecători!

Momente de teroare! Doi câini de luptă au sărit gardul și au sfârtecat trei trecători!

Trei persoane au ajuns, duminică, în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, după ce au fost muşcate de doi câini de luptă, boxeri, care au reuşit să sară gardul curţii în care se aflau.

Doi câini de luptă au scăpat dintr-o curte de pe strada Tănăsescu din Iași şi au atacat o fată de 22 ani care mergea spre casă.

În apărarea fetei a sărit tatăl acesteia, care a fost muşcat de mână şi de faţă. Un vecin care a văzut incidentul, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a sărit la rândul său în ajutor, el fiind muşcat în zona genitală. Una dintre victime a rămas fără un testicul, iar o alta are piciorul sfârtecat.

„În cea mai gravă stare este un bărbat în vârstă de 47 de ani, care a fost muşcat la nivelul zonei genitale, cu avulsie de testicul stâng. După ce a fost preluat, a fost direcţionat la Spitalul C.I. Parhon, la secţia de Urologie. Ceilalţi doi pacienţi sunt duşi la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sf. Spiridon", a declarat, pentru Agerpres, prof.univ.dr. Diana Cimpoieşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

Potrivit acesteia, victimele au fost preluate de un echipaj de prim ajutor şi un altul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Proprietara celor doi câini care au sărit gardul unei curţi din zona Splai Bahlui şi au muşcat trei persoane a fost dusă la audieri la Secţia 2 Poliţie, cel mai probabil pe numele acesteia urmând a fi întocmit un dosar penal.

„A fost făcută o sesizare conform căreia unul sau doi câini dintr-o rasă periculoasă au evadat dintr-o curte şi au atacat trei persoane. E vorba de doi adulţi şi o fată de 15 ani. În prezent se fac cercetări. Proprietara patrupedelor a fost adusă la Secţia 2 Poliţie pentru audieri", a declarat, pentru Agerpres, Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Minor fără permis de conducere depistat în trafic pe o stradă din Botoșani

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.