Loteria Română organizează, duminică, trageri speciale loto

Loteria Română organizează, duminică, trageri speciale loto

Loteria Română organizează, duminică, în prima zi de Paști, trageri speciale loto, la care jucătorii vor putea participa pe baza biletelor cumpărate pentru tragerea principală.

'Pentru jocurile loto 6/49, Joker și Loto 5/40 se organizează câte două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară. Cu fiecare variantă jucată și validată pentru aceste jocuri din data de 12 aprilie, se participă la ambele trageri organizate pentru jocul respectiv', precizează un comunicat al Loteriei, transmis AGERPRES.

La tragerea suplimentară a fiecăruia dintre cele trei jocuri, fondurile de câștiguri ale categoriei I se suplimentează astfel: pentru Loto 6/49 cu 300.000 lei, pentru Joker cu 200.000 lei și pentru Loto 5/40 cu 100.000 lei.

În urma extragerilor de joi, 9 aprilie, au fost acordate 15.046 de câștiguri, în valoare totală de 653.022 lei. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,16 milioane lei (peste 493.000 euro), iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 2,4 milioane lei (peste 550.000 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5,6 milioane lei (peste 1,2 milioane de euro), iar la Noroc Plus, reportul categoriei I este de peste 110.600 lei (peste 25.150 de euro).

Jocul Super Noroc are, de asemenea, un report atractiv la categoria I, cu o valoare de peste 82.700 lei (peste 18.800 de euro).

La tragerea Loto 5/40 de joi, 9 aprilie, s-a câștigat premiul de categoria I, în valoare de 72.304 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenția 37-021 din Vaslui si a fost completat cu o variantă simplă. Sursa: agerpres.ro

Stirea anterioara

Accident în seara de Înviere la Cătămărăști! Dorohoian supectat de producerea acestuia!

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.