Iohannis a promulgat LEGEA. Acest lucru va fi obligatoriu!

Iohannis a promulgat LEGEA. Acest lucru va fi obligatoriu!

Astăzi, președintele Klaus Iohannis a semnat noi decrete. Printre acestea, o nouă lege îi va obliga pe anumiți oameni să facă următorul lucru. În cazul în care legea nu este respectată, amenzile urcă până la 20.000 de lei.

Legea respectivă îi vizează pe producătorii şi comercianţii de miere, care sunt obligaţi să afişeze vizibil pe etichetă ţara de origine.

Ce spune legea
Potrivit legii, activitatea în apicultură poate fi practicată de orice persoană fizică sau juridică, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Statul român, prin ministerele de resort, sprijină activitatea de creştere a albinelor, a creşterii numărului şi producţiei familiilor de albine, a valorificării superioare a resurselor melifere, a produselor apicole, a conservării biodiversităţii şi păstrarea fondului genetic apicol autohton.

Pentru amestecurile de miere provenite din comunitatea europeană şi/sau ţări terţe, producătorii, procesatorii şi comercianţii sunt obligaţi să afişeze vizibil pe etichetă ţara sau ţările de origine, după caz, prevede legea.

Totodată, este interzisă inscripţionarea pe etichetă a sintagmei „Produs Românesc” dacă nu sunt respectate prevederile art. 2 din Legea nr. 168/2017 privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti.

Legea mai stipulează că apicultorii, individuali sau organizaţi în forme asociative, pot beneficia de sprijin financiar pentru înfiinţarea, dezvoltarea şi modernizarea stupinelor prin accesarea măsurilor prevăzute în programele naţionale sau europene destinate acestui sector. Formele asociative pot beneficia de sprijin financiar pentru organizarea de cursuri de formare profesională, organizări de conferinţe, schimburi de experienţe şi activităţi didactice.

Legea defineşte mierea ca fiind „substanţa naturală dulce produsă de albine „Apis mellifera” din nectarul plantelor sau din secreţiile secţiunilor vii ale plantelor sau din excreţiile, pe secţiunile vii ale plantelor, ale insectelor care se hrănesc prin sucţiune din plante şi pe care albinele le colectează, le transformă, combinându-le cu substanţe proprii specifice, le depozitează, le deshidratează, le adună şi le lasă în faguri pentru a se macera şi a se maturiza”.

Ameliorarea albinelor din România se realizează prin programul naţional de ameliorare cadru în baza căruia organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” întocmesc programe proprii de ameliorare, înfiinţează şi menţin evidenţe zootehnice şi genealogice. Programul naţional de ameliorare are la bază ameliorarea rasei autohtone „Apis Mellifera Carpatica”, prin îmbunătăţirea performanţelor acestei populaţii, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu programul naţional cadru de ameliorare a albinelor, prevede legea.

Biotehnologia însămânţărilor artificiale este de competenţa institutelor de cercetare, a institutelor de învăţământ superior de profil, a apicultorilor calificaţi, recunoscuţi conform legislaţiei în vigoare, iar manipulările genetice efectuate cu caracter experimental sunt de competenţa institutelor de cercetare şi de învăţământ superior de profil, iar aplicarea în practică se face sub controlul Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”.

Legea prevede că producerea pentru comercializare a mătcilor ameliorate în rasă curată poate fi realizată doar de stupine de multiplicare şi de elită, autorizate în acest scop, conform legislaţiei în vigoare.

În scopul protecţiei materialului biologic apicol autohton, introducerea de material biologic apicol pe teritoriul României va fi autorizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof dr. G. K. Constantinescu” şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Pentru realizarea protecţiei materialului biologic apicol autohton, prin programele naţionale de sprijinire şi dezvoltarea apiculturii se vor finanţa proiectele şi măsurile în care se utilizează material genetic apicol autohton.

„Apicultorii care amplasează stupine în pastoral sau la iernat sunt obligaţi să comunice în scris autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială se află locul, perioada, numărul familiilor de albine, precum şi adresa deţinătorului de stupi, asigurând evidenţa acestora, dar şi protecţia familiilor de albine împotriva tratamentelor fitosanitare. La amplasarea stupinelor în pastoral pe terenuri proprietate privată, apicultorul va solicita în scris aprobarea amplasării stupilor proprietarului sau administratorului terenului anterior comunicării către autorităţile administraţiei publice locale”, se mai arată în actul normativ.

Medicii veterinari oficiali de la nivelul Direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt obligaţi să efectueze supravegherea şi controlul oficial al modului în care producătorii şi procesatorii realizează procesarea mierii şi să recolteze probe în vederea efectuării analizelor de laborator, în baza planului de control al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi în cazul reclamaţiilor cu privire la neîncadrarea în parametrii de siguranţă şi de calitate ai acestor produse. În vederea realizării acestor activităţi, ANSVSA va asigura condiţiile şi dotarea cu laboratoare specifice inclusiv la nivel regional sau pentru fiecare direcţie judeţeană.

Contravenții și sancțiuni
Legea introduce multe categorii de contravenţii, sancţionate cu amenzi cuprinse între 100 şi 400 de lei pentru nedeţinerea documentelor, amplasarea necorespunzătoare a panourilor de identificare, alte nerespectări similare ale legislaţiei.

Vor fi aplicate amenzi de la 1.000 lei la 2.000 lei în cazul vânzării materialului biologic apicol neautorizat, amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru introducerea pe teritoriul României de material biologic apicol fără autorizaţie, amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei pentru producătorii, procesatorii şi comercianţii care comercializează cu bună ştiinţă miere de albine cu adaosuri de zaharuri exogene sau alte substanţe interzise, prin nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în lege şi, după caz, suspendarea pe timp de 12 luni a documentului de autorizare/înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.

Stirea anterioara

ACCIDENT ! Tânăr rănit în urma coliziunii dintre o mașină și o autoutilitară la Dorohoi - FOTO

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.