Indiferent de nota obținută la Bacalaureat, din acest an, elevii au șanse mai mari să studieze în străinătate

Indiferent de nota obținută la Bacalaureat, din acest an, elevii au șanse mai mari să studieze în străinătate

Tinerii are au optat pentru studii la o universitate de care nu sunt 100% convinși, mai au o șansă să se reorienteze către o altă instituție sau profil la târgul educațional de pe 18 iulie, de la Sheraton. Evaluarea se va face pe loc, în sistem de admitere în 15 minute.

O serie de universități din Marea Britanie oferă, din acest an, elevilor români care iau Bacalaureatul posibilitatea să intre la facultate într-un an pregătitor, prin așa numitul program 'foundation'. Aceștia pot studia materii asemănătoare cu cei din anul I și își vor putea perfecționa limba engleză, având posibilitatea ca, după anul pregătitor în foundation, să poată accede în anul I, la facultatea dorită, doar la aceeași universitate, în condițiile în care trec cu brio examenele de sfârșit de an.

'Acest sistem permite tinerilor români să studieze în Marea Britanie, chiar dacă nu au obținut note foarte mari în Bacalaureat. În programele de foundation ale universităților din Marea Britanie sunt acceptați tineri care au luat minim nota 6 la Bacalaureat și care au un nivel de engleză B2. În general, românii care aplică pentru studii în străinătate sunt foarte buni și sunt imediat acceptați de universități. Însă, există și foarte mulți care, din diverse motive, nu au avut o performanță deosebită în Bac, dar își doresc să studieze în străinătate și au chiar potențial pentru a se dezvolta într-un domeniu pe care nu îl pot accesa în țara noastră. Ei bine, aceste universități oferă acum o șansă și acestor tineri să se pregătească pentru cariera dorită, la un nivel foarte înalt', explică Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Universitățile din Marea Britanie care oferă în acest an programe pregătitoare de studiu în sistem foundation sunt Anglia Ruskin University, Coventry University, Lancaster University, Leicester University, NAVITAS (London Brunel International College și Cambridge Ruskin International College).
Dintre acestea, Navitas are sistemul cel mai permisiv pentru cei care nu au avut rezultate foarte bune la examenul de Bacalaureat.

Cum se accesează un program pregătitor la universitățile din Marea Britanie în doar 15 minute?

Accesul la un program pregătitor pentru o universitate din Marea Britanie se poate face în maxim 15 minute la târgul educațional care are loc pe 18 iulie, la hotelul Sheraton din București. În prealabil se contactează un consultant de la IntegralEdu, care va pregăti dosarul, iar la eveniment, tinerii vor pleca pe loc cu o decizie dacă sunt acceptați. 'Sistemul de admitere în 15 minute se adresează în același timp și tinerilor care au aplicat deja la o universitate în străinătate, dar care nu sunt 100% convinși că au făcut cea mai potrivită alegere. Astfel, ei mai au o șansă pe ultima sută de metri să schimbe universitatea sau domeniul', precizează Ana Maria Papp.

La evenimentul de pe 18 iulie pot avea acces și tinerii din provincie prin Skype, după ce se înregistrează online la un consultant IntegralEdu, cu câteva zile înainte.

Un consultant educațional crește șansele pentru admitere

Apelarea la un consultant educațional a devenit aproape indispensabilă pentru cineva care dorește să își crească șansele să fie acceptat la o universitate din străinătate. Pe lângă întocmirea documentației și sprijinul în tot procesul de admitere, care sunt activități gratuite, un consultant educațional ajută la alegerea facultății potrivite, în funcție de profilul candidatului. 'Mai mult decât atât, consultantul are relații privilegiate cu universitățile și poate fi de ajutor în obținerea burselor. Chiar zilele trecute am trimis aplicații de burse la Westminster pentru trei viitoare studente care vor să se specializeze în jurnalism, management-ul afacerilor și afaceri internaționale limba arabă. Toate aceste cereri de burse au fost acceptate de către Westminster datorită nivelului ridicat al aplicațiilor. Astfel, comisia de admitere a universității britanice a acceptat toate cele trei aplicații, deși inițial erau doar două locuri eligibile', explică Ana Maria Papp.

UNIVERSITĂȚI CARE VOR PARTICIPA PE 18 IULIE LA TÂRGUL DE LA SHERATON

Anglia Ruskin University
Situată în Cambridge, universitatea oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Studenții pot primi o bursă anuală de 400 lire, pentru achiziția de materiale pentru studiu și o bursă sportivă de 1000 de lire, sub formă de reducere, din taxa de școlarizare.

Coventry University
Universitatea din Coventry oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Pentru studiile universitare se oferă o bursă de excelență în valoare de 1200 de lire/an. Special pentru elevii români care au obținut o notă de peste 9,5 la Bacalaureat se acordă o bursă în valoare de 2000 de lire/an. Pentru studii postuniversitare studenții români pot primi o bursă de 2000 de lire/an.

Lancaster University
Universitatea din Lancaster oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Pentru studiile universitare se oferă burse în valoare de 1000 de lire pe an, pentru primul an de studiu.

Leicester University
Universitatea din Leicester oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Universitatea este recunoscută ca fiind instituția cu cea mai bună strategie de pregătire a studenților pentru mediul profesional. În ultimii 8 ani universitatea a investit 145 milioane de lire în dezvoltarea facilităților campusului.

NAVITAS (London Brunel International College ?i Cambridge Ruskin International College)
Universitatea cu cel mai permisiv sistem de foundation. În ultimii 5 ani universitatea a investit 81 milioane de lire în facilități și intenționează să investească încă 90 de milioane de lire, în următorii ani.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.