Hotărâre a BEC referitoare la acreditarea jurnaliștilor români și străini, dar și a observatorilor interni la alegerile locale

Hotărâre a BEC referitoare la acreditarea jurnaliștilor români și străini, dar și a observatorilor interni la alegerile locale

Reprezentanții mass-media române au acces în secția de votare în baza actului de identitate și a legitimației de jurnalist, potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central (BEC).

Conform deciziei, acreditarea observatorilor străini, precum și a delegațiilor presei străine se efectuează de către BEC, la propunerea MAE.

Acreditarea emisă de BEC este valabilă la orice birou electoral constituit pentru alegerea autorităților administrației publice locale din anul 2016. Aceasta permite accesul și staționarea titularului la locurile publice din zona de votare sau în localul de vot, precum și să asiste la operațiunile electorale, inclusiv la numărarea voturilor și la întocmirea proceselor-verbale, iar la BEC și birourile electorale de circumscripție în spațiile special stabilite în acest sens.

De asemenea, acreditarea permite accesul la operațiunile electorale, inclusiv numărarea voturilor și la întocmirea proceselor-verbale, și este valabilă numai însoțită de un act de identitate.

Hotărârea BEC face referire și la acreditarea observatorilor interni la alegerile locale din luna iunie, care se efectuează de către biroul electoral de circumscripție județeană sau biroul electoral de circumscripție al municipiului București, după caz, la cerere, formulată în scris.

Pot fi acreditați ca observatori interni reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care au ca unic scop apărarea dreptului omului, înființate legal cu cel puțin șase luni înaintea datei de 6 mai, cel mai târziu 5 noiembrie 2015. Persoanele desemnate nu pot fi membri ai vreunui partid politic.

Documentele de acreditare emise sunt valabile la toate secțiile de votare de pe raza circumscripției electorale județene sau a municipiului București și permit staționarea în locurile publice în zona de votare sau în localul de vot, precum și să asiste la operațiunile electorale, inclusiv la numărarea voturilor și la întocmirea proceselor-verbale.

Potrivit BEC, pot efectua sondaje la ieșirea de la urne institutele de sondare a opiniei publice, societățile comerciale sau organizațiile neguvernamentale care au în obiectul de activitate realizarea de sondaje de opinie și care sunt acreditate de BEC, prin hotărâre.

Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării instituției pentru care lucrează, care este valabilă și în copie, în imobilul în care funcționează secția de votare și în raza de 500 metri din afara acestuia, fără a avea acces în interiorul localului de vot.

Acreditarea în vederea efectuării de sondaje de opinie la ieșirea de la urne se face de către BEC, la cerere.

La numărarea voturilor pot participa, ca delegați, reprezentanții acreditați ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri și nu au reprezentanți în biroul electoral al secției de votare.

Acreditarea delegaților se face de către birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector, după caz, la cererea scrisă a conducerilor organizațiilor județene ale partidelor, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, care nu au reprezentanți în biroul electoral al secției de votare, făcută cu cel puțin două zile înaintea datei alegerilor.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

O bătrână de 97 de ani a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.