Horoscopul săptămânii 29 august - 4 septembrie. Leii au de bifat nişte etape concrete, Peştii stabilesc nişte limite

Horoscopul săptămânii 29 august - 4 septembrie. Leii au de bifat nişte etape concrete, Peştii stabilesc nişte limite

Toată săptămâna avem de-a face cu relaţiile. Sunt şi ceva tensiuni pe harta acestei săptămâni, deci trebuie să ne purtăm cu grijă şi cu tact. Mult accent cade pe vorbele pe care le spunem şi pe înţelepciunea cu care ne adresăm celor din jur.

Berbec
Au un început de săptămână încântător luni, pentru că au vorbele la ei şi pot cuceri orice persoană sau pot convinge, dar efortul acesta de a atrage oamenii de partea lor, sau de a convinge în legătură cu ce fac, durează toată săptămâna. Relaţiile pot fi un pic mai tensionate, mai puţin romantice, în a doua jumătate a săptămânii, când se pune şi problema banilor sau a câştigurilor şi pot avea sentimentul că nu primesc, sau nu sunt dispuse persoanele şi destul de deschise să le ofere ceea ce aşteaptă. Voiajele de la finalul săptămânii le repun sufletul în ordine.

Taur
Este un început de săptămână cu multe discuţii luni, marţi, miercuri, la locul de muncă, pentru echipa care se formează, pentru o bună colaborare, pentru a găsi soluţiile cele mai bune. Sunt foarte multe discuţii fructuoase, utile, se găseşte numitorul comun, limbajul comun şi lucrurile se pot aranja, mai ales când se discută despre bani, toată lumea este interesată. De miercuri după-amiază, în special joi şi vineri pot fi un pic manipulator pentru că au tendinţa de a controla sau de a fi foarte atenţi şi grijulii cu intenţiile, sau sentimentele celor din jur.

Gemeni
Foarte creativi, imaginativi, jucăuşi, au mult umor luni, marţi şi miercuri. Îşi pot atrage mulţi prieteni, iau lucrurile uşor sau văd partea luminoasă a lucrurilor şi asta poate fi un motor pentru toată lumea. Un început bun de săptămână şi pentru flirturi sau joacă sentimentală. A doua jumătate a săptămânii ar trebui să ia lucrurile mai în serios în planul sănătăţii, dar şi la muncă şi să nu încalce drepturile celorlalţi, să fie un pic mai grijulii pentru asta. Discuţii conjugale la final de săptămână.

Rac
Săptămâna începe cu preocupare pentru casă, cămin sau pentru pătrăţica lor profesională şi e bine că se concentrează pe ce au de făcut. Aud foarte multe lucruri, nu trebuie să le transmită mai departe, pun cap la cap nişte informaţii şi creează puzzle. Pot face planuri alături de membri familiei, mai ales planuri de confort sau mici schimbări. A doua jumătate a săptămânii este mai sentimentală şi au nevoie să se asigure că sunt iubiţi şi că sunt apreciaţi pentru lucrurile pe care le fac. Pot fi discuţii în legătură cu cheltuielile, pentru că nu vor să bage mâna prea adânc în buzunar. Muncă şi în weekend.

Leu
Săptămâna începe foarte bine sub aspectul comunicării şi ideilor, ca şi când ar pregăti nişte proiecte. E posibil să citească şi să scrie mult pentru a aduce informaţii de care au nevoie. Discută cu foarte multe persoane, sunt foarte vivaci intelectuali luni, marţi şi miercuri. În a doua jumătate a săptămânii e nevoie să se concentreze pe nişte etape concrete pe care le au de bifat acum. Ceva tensiuni conjugale sau în casă, cu membrii familiei, pentru că vor să fie lăsaţi în pace să îşi facă treburile şi nu prea vor să participe la ce se întâmplă în jurul lor. În weekend, distracţie şi experienţe inedite. 

Fecioară
Luni, marţi, dar şi miercuri la început de zi, se discută mult despre bani şi poate negociază un proiect sau o funcţie. În tot cazul sunt în cărţi în acest moment şi e bine să îşi cunoască atuurile şi să îşi repecte valoarea, astfel încât onorariile să reflecte valoarea lor reală, nu cea pe care vrea să o dea plătitorul. Pentru a doua jumătate a săptămânii, joi şi vineri au nevoie să se uite atenţi în hârtii, în acte, drepturi şi obligaţii financiare pe care le au, mai ales dacă fac un aranjament de colaborare. Pot discuta cu persoane care dau nişte sfaturi precise, cu specialişti, în special. În weekend, în casă.

Balanţă
Săptămâna la început este aducătoare de energie mentală. Îşi dau seama foarte repede de ce se întâmplă în jurul lor, au cuvintele pregătite, sunt foarte isteţe, foarte adaptate şi tocma de aceea pot face o impresie grozavă. Le prinde mai bine să se întâlnească cu lume nouă, deci acum ar trebui, mai ales la început de săptămână, să aibă acele întâlniri pe care şi le-au pus în agendă, cu oameni care să faciliteze, să intermedieze pentru ei, pentru că au spriit de convingere şi fac o bună impresie. A doua jumătate a săptămânii, discuţii şi gânduri legate de bani, economie fără cheltuieli, aşa că trebuie să îşi pună nişte pofte în cui. Voiaje în weekend.

Scorpion
E bine să fie un pic mai atenţi la lege şi la ordine. Poate e bine să se uite în hârtii, în contracte, sau să vadă cât se pot întinde, cât pot profita de facilităţile oferite de o anumită lege. Pentru a doua jumătate a săptămânii e bine să conteze mai mult pe flerul şi pe intuiţia lor, au nevoie şi în plan social, dar şi în activităţile de zi cu zi, la locul de muncă, pentru a rezolva treburile. Sunt interesaţi să fie bine văzuţi şi chiar pot fi bine văzuţi, aşa încât îşi fac noi cunoştinţe şi noi relaţii, joi sau vineri. În weekend, atenţie la bani, cheltuială cu economie pentru distracţie.

Săgetător
Foarte socială această săptămână la început. Sunt foarte fermecători. Poate că sunt şi dornici de noi cuceriri sau vor să facă impresie şi reuşesc acest lucru. Se află într-o colectivitate care îi nobilează sau care îi flatează, oameni pe care ei îi consideră valoroşi şi au de învăţat de la aceste persoane cu care se întâlnesc la începutul săptămânii. Pentru a doua jumătate a săptămânii, să fie mai calmi. Atenţionare pentru sănătate. Trebuie să fie mai grijulii la locul de muncă, mai ales dacă apar schimbări şi trebuie să facă faţă.

Capricorn
Săptămâna se deschide pentru ei cu bune relaţii profesionale, inclusiv cu autorităţile, cu şefii. Pot fi şedinţe şi îşi pot spune punctul de vedere, punctează foarte bine. Sunt foarte isteţi, chiar dacă subiectele sunt sensibile şi delicate. Reuşesc să se facă remarcaţi prin logica lor şi chiar prind simţul dreptăţii şi al adevărului. Pentru a doua jumătate a săptămânii e mai lejeră şi mai sentimentală, însă important e să fie relaţia cu oamenii apropiaţi, pentru că de acolo vin sentimentele calde şi aprecierea. În weekend, duminică, în special, atenţie la sănătate.

Vărsător
Săptămâna începe luni, marţi şi chiar miercuri, cu o bună cunoaştere a legilor. În tot cazul, trebuie să fie foarte corecţi, să cântărească bine cele două talere, puncte de vedere, opinii  ale altora, să medieze între tabere adverse, să fie foarte verticali din punct de vedere moral. De asemenea, să fie corecţi, să îşi facă treaba şi să respecte normele şi legea. Pot rezolva foarte multe lucruri cu acte foarte bune. În a doua jumătate a săptămânii, un pic mai riguroşi la locul de muncă, să îşi facă datoria, să dea un bun exemplu şi să nu aibă milă când trebuie făcută o treabă. În weekend, cu prietenii.

Peşti
Depind de cineva luni, marţi şi miecuri. Sau colaborează cu cineva, dar în momentul acesta chiar depinde de acea persoană cu care colaborează şi au nevoie să se sfătuiască, dar şi să stabilească nişte acorduri, fie că sunt limite, drepturi şi obligaţii, sau fie că sunt apropieri şi împărtășiri de care au nevoie ca să simtă că s-a creat o conexiune. Bună relaţie şi cu apropiaţii casei, se pot realiza nişte lucruri în casă şi se stabilesc nişte proiecte. A doua jumătate a săptămânii, drumuri dar şi proiecte de viitor pe termen lung, unde necesită nişte cheltuieli pe care trebuie să şi le etapizeze foarte bine. Au treburi şi pentru weekend.

Stirea anterioara

Expoziția Memorialului Ipotești la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” Chișinău

Stirea Urmatoare

Decizia Sfântului Sinod, după cazul preotului Visarion! Se schimbă modul în care se face Taina Spovedaniei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.