Guvernul stabilește astăzi data când vor avea loc alegerile prezidențiale din noiembrie

Guvernul stabilește astăzi data când vor avea loc alegerile prezidențiale din noiembrie

Guvernul va adopta azi o hotarare prin care va stabili data de 10 noiembrie pentru alegerile prezidentiale, a anuntat premierul Viorica Dancila la inceputul sedintei Executivului.

„Vom stabili astazi, prin hotarare de guvern, data de 10 noiembrie 2019, zi a alegerilor pentru presedintele Romaniei, potrivit responsabilitatilor Guvernului privind organizarea in conditii cat mai bune a scrutinului electoral si asigurarea dreptului de vot al cetatenilor.

Ulterior, vom adopta intreg pachetul de reglemantari privind organizarea si desfasurarea scrutinului pentru alegerea presedintelui Romaniei in conformitate cu modificarile facute in Parlament legislatiei electorale, si anume votarea pe mai multe zile in sectiile din strainatate, posibilitatea prelungirii votului si dupa ora 21:00 si implementarea votului prin corespondenta", a spus Dancila.

Dancila se refera la primul tur de scrutin, ceea ce inseamna ca al doilea, cel decisiv, va avea loc duminica, 24 noiembrie.

Saptamana trecuta, presedintele AEP Constantin Mituletu Buica a avut o discutie cu premierul Viorica Dancila si a propus ca primul tur de scrutin sa se desfasorare pe 10 noiembrie si pe 24 noiembrie, al doilea tur.

Presedintele Autoritatii Electorale Permanente a precizat ca decizia va fi luata printr-o hotarare de guvern, care a fost pregatita de AEP, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) fiind co-initiator al documentului.

Legea alegerilor a fost schimbata

Parlamentul a modificat, in 3 iulie, Legea electorala, astfel ca votul in diaspora pentru alegerile prezidentiale a fost extins la trei zile. Proiectul de lege se afla in faza de promulgare, la presedintele Klaus Iohannis.

„Art. 44. - (1) In ziua de duminica, votarea incepe la ora locala 07:00 si se incheie la ora locala 21:00. (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), votarea in strainatate se desfasoara si pe parcursul zilelor de vineri si sambata imediat anterioare zilei votarii. In ziua de vineri, votarea incepe in ziua de vineri, ora locala 12:00 si se incheie la ora locala 21:00, iar in ziua de sambata, votarea se deschide la ora locala 07:00 si se incheie la ora locala 21:00", arata documentul.

Legea mai prevede ca alegatorii, atat din Romania cat si din afara tarii, care vor fi prezenti la coada la inchiderea sectiei de vot, respectiv ora 21:00, sa poata vota pana la ora 23:59.

„La ora 21:00, presedintele biroului electoral al sectiei de votare declara votarea incheiata si dispune inchiderea localului de vot. Alegatorii care la ora 21:00 se afla la sediul sectiei de votare, precum si cei care se afla la rand in afara sediului sectiei de votare pentru a intra in localul de vot pot sa isi exercite dreptul de vot.

Doi membri desemnati de biroul electoral al sectiei de votare, din cadrul acestuia, verifica la ora 21:00 daca in afara sediului sectiei de votare se afla alegatori care asteapta sa isi exercite dreptul de vot si constata si monitorizeaza ordinea in care acestia au acces in localul de vot. Alegatorii aflati in situatiile prevazute pot vota pana cel mult la ora 23:59", potrivit modificarii aduse articolului 46 din Legea 334/2006.

Totodata, a fost introdus votul prin corespondenta si pentru alegerile prezidentiale si a fost simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.