Grav accident de circulație în Suceava! Buștenii dintr-un camion au căzut pe o mașină - FOTO

Grav accident de circulație în Suceava! Buștenii dintr-un camion au căzut pe o mașină - FOTO

Un grav accident de circulație s-a produs sâmbătă, în jurul orei 16.00, între localităţile Frasin şi Molid.

Mai mulţi buşteni, din remorca unui camion încărcat cu lemne, s-au desprins într-o curbă şi au căzut pe carosabil. În cădere, trunchiurile au surprins şi au rănit trei persoane. O femeie de 50 de ani şi un minor de 10 ani, se aflau pe marginea drumului, unde se opriseră cu maşina, deoarece aceasta se defectase. De asemenea, lemnele au avariat şi autoturismul. Cea de-a treia persoană rănită, un bărbat de 52 de ani, se afla şi el pe marginea drumului, când a fost surprins de lemnele căzute.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Cele trei victime erau conştiente şi cooperante şi prezentau multiple traumatisme.

Militarii au îndepărtat buştenii pentru a înlesni accesul la persoanele rănite, iar personalul medical le-a acordat primul ajutor şi i-au stabilizat. Ulterior, cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. 

Sursa: ziardesuceava.ro

Stirea anterioara

Vand BMW X1 biturbo impecabil XDRIVE E5

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.