Cum va fi vremea la finalul lunii iunie. Meteorologii anunță temperaturi ridicate și ploi slabe în toată țara

Cum va fi vremea la finalul lunii iunie. Meteorologii anunță temperaturi ridicate și ploi slabe în toată țara

Regimul termic va continua să fie unul în care vor predomina temperaturile ridicate, atât pe timpul zilei, cât şi pe parcursul nopţilor, în cea mai mare parte a ţării, în perioada 16 - 29 iunie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se va semnala în special jurul datei de 18 iunie, precum şi din 25 iunie, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 16 - 29 iunie.

Cum va fi vremea în fiecare regiune
În Moldova,
în primele zile din interval, valorile termice diurne nu vor avea variaţii importante, iar media acestora vor fi de 28 - 30 de grade. Valorile nocturne vor fi în creştere de la medii de 12 grade, la 14 - 15 grade. Până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere până la medii ale maximelor de 24 de grade şi ale minimelor de 11 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi, media maximelor va avea variaţii între 27 şi 29 de grade, iar a celor minime va creşte de la 12 la 15 grade. Vor fi averse, cu probabilitate mai mare în zilele de 18 şi 20 iunie şi după data de 26 iunie.

În Banat, până în data de 19 iunie, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse va deveni caniculară, cu o medie a maximelor ce va urca până la 33 de grade, iar cea a minimelor va fi de 15 - 16 grade Celsius. Ulterior, până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere până la medii regionale ale maximelor de 28 de grade şi ale minimelor de 11 - 12 grade. În a doua săptămână, mai ales la începutul acesteia, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 32 şi 34 de grade, iar a celor nocturne va creşte de la 13 la 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în jurul datei de 18 iunie şi după data de 24 iunie.

În Crişana, în primele zile ale intervalului, valorile termice vor fi în creştere uşoară, vremea va fi călduroasă, cu o medie a maximelor de 30 - 31 de grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a 14 grade. Până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere spre medii regionale ale maximelor de 27 - 28 de grade şi ale minimelor de 10 - 11 grade. În a doua săptămână, mai ales în prima jumătate a acesteia, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 30 şi 32 de grade, iar a celor nocturne va creşte de la 12 la 15 grade. Probabilitatea pentru averse va fi în creştere în jurul datei de 18 iunie şi după data de 24 iunie.

În Transilvania, până joi, 19 iunie, valorile termice diurne vor avea variaţii uşoare, iar media acestora vor fi de 28 - 30 de grade. Minimele termice vor fi în creştere de la medii de 10 grade, la 13 - 14 grade. Până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere până la medii regionale ale maximelor de 24 de grade şi ale minimelor de 9 grade. În a doua săptămână, mai ales la începutul acesteia, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 28 şi 30 de grade, iar a celor nocturne va creşte de la 10 la 12 grade. Vor fi averse, cu probabilitate mai mare între 18 şi 22 iunie şi după data de 25 iunie.

În Maramureş, în primele zile ale intervalului, variaţiile termice nu vor fi semnificative, astfel că media valorilor diurne va fi de 28 - 30 de grade, iar a celor nocturne în jurul a 13 grade. Până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere spre medii regionale ale maximelor de 25 de grade şi ale minimelor de 9 grade. În a doua săptămână, mai ales la începutul acesteia, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 28 şi 30 de grade, iar a celor nocturne va creşte de la 10 la 14 grade. Averse, cu probabilitate mai mare, vor fi în jurul datei de 18 iunie şi după data de 24 iunie.

În Dobrogea, în primele zile din interval, valorile termice vor fi în creştere, de la o medie a maximelor de 28 de grade, spre valori medii de 30 - 31 de grade, iar cea a minimelor, de la 16 grade până spre 19 grade. Până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere spre medii regionale ale maximelor de 26 de grade şi ale minimelor de 15 grade. În a doua parte a intervalului de anticipaţie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va atinge 29 - 30 de grade, iar a celor nocturne va creşte de la 15 la 17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi redusă pe aproape tot parcursul intervalului.

În Muntenia, până pe data de 19 iunie, vremea va fi călduroasă, izolat va deveni caniculară, cu o medie a maximelor ce va urca până la 33 de grade, iar cea a minimelor va fi de 16 - 17 grade Celsius. Ulterior, până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere până la medii regionale ale maximelor de 27 de grade şi ale minimelor de 13 grade. În a doua săptămână, mai ales la începutul acesteia, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 31 şi 33 de grade, iar a celor nocturne va creşte de la 13 la 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în jurul datei de 21 iunie şi după 25 iunie.

În Oltenia, în primele zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, va deveni local caniculară, cu o medie a maximelor ce va creşte până la 34 de grade, iar cea a minimelor va fi de 15 - 17 grade. Apoi, până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere până la medii regionale ale maximelor de 28 de grade şi ale minimelor de 14 grade. În a doua săptămână, mai ales în primele zile, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va avea variaţii între 32 şi 34 de grade, iar a celor nocturne va creşte de la 14 la 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în jurul datei de 21 iunie şi după 25 iunie.

La munte, în primele zile din interval, valorile termice diurne nu vor avea variaţii importante, iar media acestora va fi de 19 - 20 de grade. Valorile nocturne vor fi în creştere uşoară de la medii de 8 grade, la 10 grade. Până la finalul primei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere spre medii ale maximelor de 15 grade şi ale minimelor de 5 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi, media maximelor va fi de 19 - 20 de grade, iar a celor minime va creşte până la 11 grade. Vor fi averse, cu probabilitate mai mare între 18 şi 21 iunie şi după data de 25 iunie.

Stirea anterioara

Tratamente naturiste care ajută la eliminarea apei din organism

Stirea Urmatoare

Scandalagiu reținut de polițiști

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.