Ce trebuie să facă pensionarii ca să obțină adeverința pentru sporuri nepermanente
Șeful CNPP, Daniel Baciu, a declarat vineri, la Antena 3 CNN, că în etapa a doua de recalculare a pensiilor vor fi vizați doar pensionarii care au lucrat în acele sectoare de activitate unde au primit sporuri cu caracter nepermanent și care, în prezent, nu sunt luate în calcul la pensie.
„În etapa I beneciază toți cei aproximativ cinci milioane de pensionari, toată lumea va primi pensiile recalculate. Dintre aceștia, peste trei milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor, unele foarte mari, spectaculoase. Aici mă refer la punctele de stabilitate, care este o noutate în această nouă lege a pensiilor: cine realizează stagii de cotizare mai mari de 25 de ani va primi, ca un bonus, aceste puncte de stabilitate.
Așadar, în etapa I vor intra absolut toate pensiile din sisemul public aflate în plată.
Pentru etapa II, vorbim numai despre acei pensionari care au avut aceste sporuri nepermanente, care, în momementul de față nu sunt luate în calcul la pensie. Acest lucru se va întâmpla, avem termen 6 luni, de la 1 septembrie, când intră legea în vigoare, ca noi să le calculăm din oficiu. Este vorba despre acordul global, care este cel mai mare spor, aici se vor vedea cele mai mari creșteri. Avem termen până în februarie 2025 să recalculăm toate aceste pensii, noi îi spunem a doua mică recalculare.
Prima recalculare vizează absolut toți pensionarii, iar de a doua beneficiază doar acei pensionari care au lucrat în acele sectoare de activitate care au avut sporuri cu caracter nepermanent: al 13-lea salariu, ore suplimentare, premii, acordate în mod sporadic”, a declarat șeful CNPP, la Antena 3 CNN.
Creșterile nu vor fi așa de mari în această etapă, în comparație cu prima, unde se acordă acele puncte de stabilitate tuturor pensionarilor care realizează venituri mai mari de 25 de ani, a mai spus el.
„Aceste adeverințe le primim în mod frecvent la ghișeele caselor teritoriale de pensii. E acest termen de șase luni, pe care le recalculăm din oficiu și primesc drepturile legale care li se cuvin pentru aceste sporuri, începând cu data de 1 septembrie, însă nu există un termen anume. Ei pot veni oricând la ghișeele caselor teritoriale de pensii să depună aceste adeverințe cu aceste sporuri. Acolo unde angajatorii sunt în activitate și funcționează, chiar dacă foștii angajați sunt pensionari și nu mai fac parte din salariați, angajatorii sunt obligați, conform Codului Muncii, să elibereze aceste adeverințe pentru foștii salariați”, a mai spus Daniel Baciu.
Șeful CNPP a mai afirmat că au existat probleme în ceea ce privește tarifele în cazul pensionarilor care au lucrat pînă în 2001 și care trebuie să prezinte aceste documente. Oamenilor li s-ar fi cerut chiar și 6.000 de lei de către casele care se ocupă cu arhivarea acestora.
„Acei angajatori care nu mai sunt în activitate, acolo arhivele au fost preluate de acei operatori privați și acolo sunt probleme și am avut și noi sesizări din partea pensionarilor. A fost o anchetă în curs din partea Oficiliui Concurenței. A fost sesizat de către Ministerul Muncii, unde sunt niște tarife mari, nejustificate, pensionarii nu-și permit să plătească asemenea sume. Organele abilitate ale statului ar trebui să ia măsurile legale care se impun, pentru că nu e normal ca acești operatori să practice asemenea tarife”, a mai spus Baciu.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.