Ai găsit, uitate prin vreun sertar, niște carnete de economii? Ce mai poți face cu libretele CEC de 5.000 de lei

Ai găsit, uitate prin vreun sertar, niște carnete de economii? Ce mai poți face cu libretele CEC de 5.000 de lei

Mai mulți cetățeni care dețin librete CEC vechi, de 5.000 de lei, pentru câștiguri în autoturisme Dacia, întreabă dacă își mai pot recupera măcar o parte din acești bani, depuși înainte sau imediat după 1990.

Ioneci Maria, din județul Argeș, Tudor Butnariu, din Bucuresti, Diaconu Israel, din Dâmbovița și mulți alți cititori din întreaga țară, ne scriu că dețin unul sau mai multe librete CEC, de câte 5.000 de lei (este vorba de celebrele librete, care participau la extragerile periodice, pentru câștigarea autoturismelor Dacia) și ne întreabă dacă mai au vreo șansă să-și recupereze acești bani.

Trei categorii de librete
Trebuie precizat că este vorba de trei categorii de librete CEC: cele de 70.000 de lei- prețul unui autoturism Dacia, înainte de 1990 (deținătorii așteptau să le vină rândul pentru a-și ridica mașina); libretele de 5.000 de lei, cu care se putea câștiga o mașină Dacia, la extragerile periodice efectuate de CEC; libretele de economii, de diferite valori, cu dobânda acordată de CEC la vremea respectivă.

Pentru cele de 70.000 lei, titluri de stat
În legătură cu acest subiect, avocatul Adrian Cuculis a declarat pentru Libertatea: În ultimii ani, disputa cu aceste carnete a fost și este una acerbă. Pe de-o parte, discutăm despre carnetele CEC- Dacia, prin care populatia, până în 1993, a depus banii, în vederea achiziționării de autoturisme. De cealalată parte, discutăm despre carnetele CEC, pentru economisire. Pentru carnetele tip- Dacia, de 70.000 de lei, se poate merge, conform legislației, direct în instanță, pentru a obține despăgubirile, care, în urma actualizării, se ridică la aproximativ 20.000 de lei noi, dar nu se acordă cash, ci în titluri de stat. Detalii, în Legea nr. 19, din 4 martie 2016”.

Pentru cele de 5.000 lei, acțiuni în instanță
Pentru carnetele CEC de diferite valori, cu dobanzi, ca și pentru cele de 5.000 de lei, cu câștiguri în autoturisme, avocatul Adrian Cuculis precizează că leguitorul nu a conceput o lege națională, prin care să fie restituite aceste sume. “Însă, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat că deponenții sunt titulari de cont și, ca urmare, sunt îndreptățiți să obțină restituirea sumelor. Prin urmare, atâta vreme cât statul s-a folosit de toți acești bani, este normal ca ei să fie restituiți celor îndreptățiți, la o valoare actualizată cu rata inflației, iar pentru carnetele de economii cu dobândă, să fie calculată și dobânda respectivă. Îi sfătuiesc pe cei interesați să contacteze un avocat, deoarece se poate introduce o acțiune judiciară, având ca scop restituirea contravalorii respectivelor librete, existând precedent judiciar în acest sens”- spune av. Cuculis

Cum se face calculul despăgubirii, fără documente
Potrivit Legii nr. 19, din 4 martie 2016, privind aprobarea OG nr. 19/2014 pentru completarea OUG nr. 156/2007, “pentru persoanele fizice care au constituit depozite la C.E.C. – S.A. pentru achiziţionarea de autoturisme, iar după data de 22 decembrie 1989, le-au transferat în conturile B.R.D. – S.A. şi nu prezintă documentele doveditoare, care să ateste data constituirii depozitului la C.E.C. – S.A. şi care vor beneficia de despăgubire, după intrarea în vigoare a prezentei legi, calculul despăgubirii se va face de la data transferului la B.R.D. – S.A,  până la data de 30 septembrie 2015″. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.