200.000 de semnături pentru a aduce Basarabia acasă - FOTO

200.000 de semnături pentru a aduce Basarabia acasă - FOTO

Unirea României cu Republica Moldova se face treptat, prin legi. Asta este opinia a peste 30 de ONG-uri cuprinse în cadrul Platformei Civice Acțiunea 2012, care au lansat astăzi public o inițiativă legislativă pentru care plănuiesc să strângă 200.000 de semnături.

Facilitarea procesului de obţinere a vizelor, o instituție pentru gestionarea relațiilor cu Republica Moldova în subordinea primului ministru și asistarea de către un birou special în cadrul procesului de integrare a studenților basarabeni în mediul socio-cultural din România, sunt doar câteva dintre propunerile cuprinse în inițiativa legislativă cetățenească. Pe parcursul următoarelor 4 luni, peste 1.000 de voluntari vor colecta semnături de susținere a legii în cadrul campaniei "Aducem Basarabia acasă".

Deși 116 parlamentari români și-au anunțat intenția de a sprijini inițiativa asociațiilor, ONG-iștii doresc să primească întâi validarea cetățenilor: "Aducerea Basarabiei acasă este o preocupare care vine de jos, dinspre popor și va fi preluată de către parlamentari din întreg spectrul politic. Ținem neapărat să colectăm aceste semnături pentru a arăta fraților basarabeni că noi nu i-am uitat niciodată", a declarat Mihai Nicolae, unul dintre autorii inițiativei.

Lansarea campaniei coincide cu implinirea a patru ani de la revoltele anti-comuniste din aprilie 2009 de la Chișinău, unde zeci de mii de tineri au ieșit în stradă cu drapele românești, cerând reunirea cu Patria-Mamă.

[gallery link="file" columns="2" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.