Pepe a ajuns pe mâna medicilor. La un pas de colaps!

Pepe a ajuns pe mâna medicilor. La un pas de colaps!

Pepe a ajuns pe mâna medicilor, din cauza epuizării și a unei gripe tratate pe apucate, între două concerte.

Pepe tot timpul a fost rezistent la maratoanele concertistice, aparițiile tv pe bandă rulantă sau la filmările interminabile.

Artistul ajunsese chiar, la un moment dat, să-și vadă familia doar noaptea, când se întorcea de la muncă. Iată însă că în cele din urmă și organismul său a cedat. El nu a început acest an prea bine. Artistul a fost nevoit să bată drumul pe la medici. Asta după ce a cântat cu o gripă tratată între două spectacole și nu la căldură, așa cum se recomandă. Din cauza epuizării, Pepe a trecut prin momente grele, când abia se mai putea ține pe picioare! Astfel că, în urma vizitei la doctor, artistului i s-a recomandat clar: cât mai multă odihnă și reducerea numerică a evenimentelor la care participă.

A avut timp mai mult pentru fete
Motiv pentru care, în ultimele săptămâni, acesta a petrecut mai mult timp alături de familia sa, spre marea bucurie a fetițelor. Pepe a dus-o pe Maria la lecțiile de balet, dar și la grădinița privată pe care de ceva timp o frecventează și mezina Rosa. Chiar dacă i s-a ercomandat și o vacanță, artistul nu și-a permis acest lucru, date fiind proiectele în care este implicat și angajamentele pe care deja și le luase. El a fost plecat doar câteva zile, împreună cu familia, la munte, pe meleaguri autohtone.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.