Divorţ iminent în familia Băsescu. Nu se mai înţeleg

Divorţ iminent în familia Băsescu. Nu se mai înţeleg

Un divorţ iminent pluteşte în familia fostului Preşedinte: EBA şi Syda nu se mai înţeleg. Deloc. Şi nu de azi de ieri, însă crescendoul a atins puncte maxime. Syda nu mai poate. Mai mulţi apropiaţi ai cuplului susţin că sfârşitul e aproape. Există anumite motive, pe care vi le povestim mai jos, dar şi anumite strategii disperate ale EBEI, nişte tiribombe aparte, moştenite genetic cu siguranţă de la tatăl-strateg.

Fix la un an de la nuntă, 1 septembrie 2013, a apărut superba Sofia Anais, iar în ultima zi din ianuarie 2015 a urmat Traian, un băieţel de nota 10. Încă de la începuturile lor a fost o relaţie în care “Găina” a cântat exclusiv. Un Traian Băsescu, deghizat în femeie: extrem de autoritară, înfiptă, vicleană, fără stat la discuţii, caracter care l-a subjugat instant pe Syda, care a devenit treptat redus de la funcţiile sale de bărbat, cap de familie. I s-a interzis să ţină legătura cu prietenii apropiaţi (Răzvan Pătru ce a mai rezistat dintre toţi), să iasă în locuri publice specifice vârstei, şi în general să aibă păreri. Respiratul, ocazional, se aprobă. Continuul combat politic al tatălui socru s-a resimţit puternic şi în viaţa de cuplu, la modul că în toate direcţiile erau numai duşmani, de care trebuiau să se ferească, lucru care i-a transformat, relaţia având într-un final de suferit. Bogdan este cel care trebuie să stea cu copiii continuu, el nefiind bonă, situaţie de la care nu a dat înapoi, însă prietenii zic că e anormal ca el să fie mamă, mai mult ca mama maternă.

Din acest an, Elena a început o luptă acerbă cu kilogramele, luptă în care a ieşit învingătoare, slăbind spectaculos. Zilnic ore de sport la celebra sală Stejarii. Multe ore pe zi, înfometare ca în filme, operaţiune care nici ea nu a contribuit la o mare comuniune cu soţul. Ba dimpotrivă. Relaţia s-a dus în cap. Certuri permanente, zilnice, nemulţumiri cu carul şi cuvinte aruncate.

Cam asta ar fi pe scurt. Da, într-adevăr, a şi slăbit. Ca să mai abată atenţia (lui Syda, cred prietenii) de la problema clară pe care o au, Elena, moştenitoare a talentului politic al tatălui, a iscat şi un mare scandal zilele trecute în gaşca ei. Pe modelul să-l facă gelos, ca să aibă la ce să se gândească. Elena şi Bogdan au ieşit de nenumărate ori cu cuplul (fost, că s-au despărţit nu demult) Radu Timiş Jr (moştenitorul imperiului CrisTim) - Giulia Dinu.

În timp, Elena şi Giulia au început să meargă la Stejarii la sală împreună. Au devenit prietene apropiate. Elena mergând zilnic acolo, pentru Giulia fiind simplu că locuia chiar în complexul de locuinţe Stejarii cu Radu, relaţia s-a strâns. Din neant, într-o zi foarte recent, Elena s-a certat cu Giulia acuzând-o că i-a scos vorbe.

Timiş Jr, susţin apropiaţii, a fost şi el sunat de EBA şi ameninţat că s-a dat mare, că a avut ceva cu ea. Omul, susţin apropiaţii, este nevinovat: nu a existat nici o apropiere nepotrivită cu EBA, cu statutul ei de femeie căsătorită. Lucrurile însă nu s-au oprit aici. Syda a fost inflamat de ea, enervându-se şi creându-se o atmosferă de mare încordare.

Care e adevărul? O sursă top, super apropiată de cuplu susţine că totul e o regie. „Este modusul operandi tipic al Elenei. La ea se dau toţi, toată lumea o vrea, cu cât sunt unii mai apropiaţi, brusc, îi acuză, şi creează un mega tămbălău. E expertă în haos. A făcut-o de multe ori. De cele mai multe ori am crezut că are fantasme. Pentru că povestea atât de convingător, încât nu aveai cum să nu crezi. De data asta, însă, eu cred că e o strategie să-l mai zăpăcească un pic pe Syda care are doar 4 consoane şi două vocale în minte: D I V O R Ţ”. Sursa: cancan.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.