Ce sacrificii a făcut Dan Helciug pentru şansa de a câştiga 50.000 de euro la „Ferma Vedetelor”

Ce sacrificii a făcut Dan Helciug pentru şansa de a câştiga 50.000 de euro la „Ferma Vedetelor”

Banii se câştigă cu sudoare! În cazul lui Dan Helciug şi cu kilograme, căci „colăceii” i s-au topit la „Ferma vedetelor” precum untul în tigaie. Aflat în libertate până la marea finală din 30 mai, cel poreclit „Greieraşul” a fost surprins prin Bucureşti de fotoreporterii Click! De slab ce era, artistul parcă mergea în mâini.

Bătălia pentru premiul cel mare de 50.000 de euro, miza reality-show-ului de la PRO TV, i-a stors de energie pe fermierii-VIP, care acum se bucură toţi de clipele de libertate. Filmările la „Ferma Vedetelor'' s-au încheiat pe 30 aprilie, după trei luni, iar gaşca se va reuni abia în marea finală, care va fi transmisă în direct pe 30 mai. Aşadar, acum ai şanse să dai nas în nas prin Bucureşti cu vedetele pe care seara le vezi la PRO TV, de la 20.30. Aşa au păţit şi fotoreporterii noştri, care l-au surprins joi (21 mai) pe Dan Helciug (40 de ani), în jurul orei 12.50, patrulând prin Piaţa Romană.

L-a luat pe Luca de la şcoală, fiul său în vârstă de 8 ani, apoi a poposit la o librărie din zonă, iar în cele din urmă s-a întâlnit cu un amic. Toate bune şi frumoase, numai că artistul ne-a atras atenţia cu silueta lui lungană (are 1,92 m) şi filiformă, de parcă ar fi prim-balerin la Opera Naţională.

„Ferma Vedetelor'': A stat trei luni în pădurea de la Cocani

De fapt, acesta este rezultatul celor trei luni petrecute în pădurea de la Cocani (jud. Dâmboviţa), acolo unde se filmează „Ferma vedetelor”.

„Am slăbit 14 kilograme”, s-a plâns Dan soţiei sale, Elena, atunci când aceasta l-a vizitat la „Ferma Vedetelor'' şi mai-mai că nu l-a recunoscut. Nu de prea multă muncă am spune noi, întrucât solistul s-a cam codit de la treburile de fermier, ci de foame cruntă.

Îmbrăcat în bermude, care abia se ţineau pe talie şi pe fundul-lipsă, picioarele lui Helciug arătau precum grisinele, încât n-aveai cum să nu te gândeşti la haioasa rimă: “două beţe-nfipte-n fund, aparat de mers pe drum”. Sacrificiul a meritat însă pentru Dan Helciug, pentru că sursele Click! spun că acesta ar fi ajuns în marea finală de la „Ferma Vedetelor'', alături de Vica Blochina, George Vintilă şi Augustin Viziru.

Acum 6 ani a slăbit 17 kg cu o dietă cruntă

Înalt ca bradul, Dan Helciug a avut mereu probleme cu greutatea, transpira mult, aşa că în 2008, când a participat la Festivalul de la Mamaia, a decis să ţină regim. A apelat la dieta daneză, bazată pe ouă fierte, legume crude, carne fiartă şi peşte la grătar. „Nu e uşor să ţii dieta daneză, dar a meritat efortul. Mi-a luat 6 luni să scap de 17 kg”, ne povestea Helciug la vremea respectivă. De la 105 kg, solistul ajunsese la 88, însă ulterior s-a mai îngrăşat. Sursa: click.ro

Stirea anterioara

„Pro Dance” Botoşani - Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.