Anca Serea a povestit cum a decurs cea de-a șasea naștere. De ce a fost nevoită să facă cezariană. „Am aflat o veste șocantă”

Anca Serea a povestit cum a decurs cea de-a șasea naștere. De ce a fost nevoită să facă cezariană. „Am aflat o veste șocantă”

Anca Serea a devenit mamaă pentru a șasea oară, după ce a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Din păcate, vedeta nu a mai putut naște natural, așa cum se întâmplase la cele cinci sarcini și a explicat pe contul de socializare motivul pentru care a apelat la cezariană.

„Nașterea micutei Leah-Maria, bebelușa cu ochii de azur! ?❤️ Iată că a venit pe lume și cea de-a sasea minune a familiei noastre, o fetiță minunată, pe care am așteptat-o cu drag. Nașterea ei nu a fost însă una ușoara, motiv pentru care sunt convinsa ca va fi un copil special. Vă povestesc pe scurt aici cum a decurs. Deși eram convinsă că voi naște natural și de această dată, destinul a vrut ca lucrurile să fie altfel. Toată sarcina a decurs normal, fara vreo problema de sanatate. Atât bebelușa cât și eu am fost bine, însă săptămâna trecuta, în urma unei ecografii efectuate pentru că se apropia termenul nașterii am aflat o veste șocanta: Leah se afla în prezentație pelvina. M-am speriat puțin, recunosc, că știam cât de cât ce inseamna, respective că nu voi mai putea naște natural. Am discutat cu domnul doctor si m-am informat iar lucrurile pareau sa aiba o rezolvare.

Domnul doctor prof. Herghelegiu, căruia tin sa ii multumesc pe aceasta cale pentru rabdarea si priceperea de care a dat dovadă, este un medic minunat și o spun fara a fi subiectiva. Dumnealui mi-a monitorizat toate sarcinile și nasterile si am incredere deplina in profesionalismul sau. A reușit să o intoarcă pe bebeluță în poziție normala pentru a se naste, insa m-a avertizat ca este posibil sa se mai rasuceasca pana la termen. Miercuri, 14 august, in jurul pranzului am inceput sa simt cum pierd lichid amniotic, însă pentru ca la nasterile anterioare membranele au fost rupte de medic, nu eram sigura daca ceea ce simt este ruperea apei. Așa că pentru siguranță am mers la domnul doctor, la Spitalul Sanador. Acolo, mi s-a rupt cu siguranță apa, caci am simtit o cantitate mare de lichid amniotic, iar domnul doctor a zis ca trebuie sa ne grabim. La ecograf ni s-a confirmat ceea ce banuiam și ne temeam: micuta se rasucise din nou și se asezase in pozitie transversa, si mai dificila. Asa ca nasterea cezariana era obligatorie. Nu pot sa neg ca mi-a fost teama de interventia chirurgicala, pentru ca toate nașterile fuseseră naturale, însa cu ajutorul anesteziei si al mainilor iscusite ale domnului doctor nu am simtit aproape nimic. Iar operatia a durat 45 de min. Multumesc echipei”, a scris Anca Sere ape contul de socializare. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.