Mahatma Gandhi are câte un mesaj pentru fiecare zodie

Mahatma Gandhi are câte un mesaj pentru fiecare zodie

Inițiatorul mișcărilor de revoltă prin non-violență și părintele independenței Indiei, Mahatma Gandhi, este considerat în zilele noastre un reper al bunătății și înțelepciunii. Ideile și vorbele sale, celebre în întreaga lume, au devenit principii după care milioane de oameni se ghidează în viață. Zodiile ar trebui să se oprească puțin asupra mesajelor pe care Gandhi le are pentru fiecare în parte.

Berbec
Voința berbecului este încurajată de Gandhi, prin vorbele sale: ”Puterea nu vine din capacitățile fizice, ci dintr-o voință inamovibilă”.

Taur
„La început te ignoră, mai apoi râd de tine, pe urmă luptă împotriva ta, după care tu câștigi”. Acesta este mesajul pe care Gandhi îl are pentru tenacitatea cu care Taurii reușesc să treacă peste obstacole și să ducă la bun sfârșit ceea ce-și propun.

Gemeni
Pentru latura aventuroasă a gemenilor, Gandhi are un sfat: ”Trăiește ca și cum ai muri mâine. Învață cât pentriu o veșnicie”.

Racul
Fire grijulie, Racul nu își va mai încărca mintea cu gânduri dacă are încredere că Dumnezeu va ajuta orice demers întreprins de el sau de familia lui. ”Nu e nimic care consumă mai mult organismul decât îngrijorarea, iar cine are încredere în Dumnezeu nu ar trebui să îți facă griji pentru nimic în lumea aceasta.”

Leu
Leul ar trebui să învețe să comunice și mai bine cu oamenii și să înțeleagă mai profund sensul cuvântului putere. ”Am crezut la un moment dat că puterea înseamnă mușchi. Înseamnă, de fapt, să știi cum să te înțelegi cu oamenii”.

Fecioară
Firii analitice a fecioarei, cu tendința constantă de a se critica pe ea însăși, din dorința de a se cunoaște mai bine și a ajunge la o variantă mai bună a propriei persoane,  îi este destinat un sfat legat de descoperirea sinelui: ”Cel mai bun mod de a te descoperi pe tine este să te pui în serviciul binelui pentru ceilalți”.

Balanța
Balanța știe că este singura zodie care este capabilă să controleze cui permite și cui nu să îi intre în suflet: ”Nimeni nu mă poate răni fără permisiunea mea”.

Scorpionul
Scorpionul poate căpăta puteri nebănuite în a-i ajuta pe cei din jur datorită unui gând cu care Gandhi a sperat să schimbe lumea: ”Diferența între ceea ce facem și ceea ce suntem capabili cu adevărat să facem este suficientă pentru a rezolva problemele omenirii”.

Săgetătorul
Săgetorul trăiește clipa, iar Gandhi nu face altceva decât să încurajeze asta, însă cu o condiție: să fie un om al acțiunii. ”Nu vreau să citesc viitorul. Sunt preocupat să am grijă de ceea ce se întâmplă în prezent. Dumnezeu nu mi-a dat puterea să controlez ceea ce urmează”.

Capricorn
Capricornul ajută necondiționat, pe oricine, iar asta îl definește ca persoană. ”Omul devine extraordinar exact în măsuea în care își ajută aproapele”.

Vărsător
Întotdeauna avid după cunoaștere, Vărsătorul trebuie să afle și asta, dacă nu știa deja: ”Cunoașterea prin experiență este superioară fără nici un dubiu cunoașterii prin intermediul cărților”.

Pești
Reprezentanții acestui semn zodiacal trevuie să știe că e timpul să schimbe ceva în viața lor și nu doar să se plângă în legătură cu ceea ce li se înâmplă. ”Dacă nu acționezi nu vei ajunge nicăieri”. Sursa: unica.ro

Stirea anterioara

Scene incredibile cu o maşină de gunoi pe o stradă din Botoşani - VIDEO

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None