Zeci de oameni din județul Botoșani, sclavi în Portugalia

Zeci de oameni din județul Botoșani, sclavi în Portugalia

52 de români au fost exploataţi prin muncă în Portugalia, iar dintre ei  40 sunt persoane din Botoşani şi Suceava. Aceştia au găsit un anunţpe internet şi au aflat că pot primi 900 de euro pe lună şi cazare gratuită la cules măsline. Aşa că au luat calea Portugaliei. Fiecare dintre ei a plătit între 50 şi 150 de lei ca să plece.

Când au ajuns acolo, însă, au fost trataţi ca nişte sclavi. Oamenii munceau de la 4 dimineaţa până seara, fără apă şi mâncare. Au dormit pe podea, pe nişte saltele şi erau câte 16 persoane într-o cameră. Aceştia nici nu puteau să se întoarcă acasă pentru că aşa zisul angajator le-a luat actele. 24 dintre ei au fost preluaţi de Crucea Roşie pentru a-i ajuta să se întoarcă acasă.

Ceilalţi 28  au preferat să rămână la ferma din Serpa. Ei speră că în urma scandalului, angajatorul le va plăti cei 900 de euro pe lună, salariile promise în România. Aşa zisul angajator ar putea fi cercetat de poliţia portugheza pentru trafic internaţional de persoane, scrie botosaninews.

Potrivit Ministerului român de Externe, reprezentanţii misiunii diplomatice „au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la caz şi s-au deplasat la faţa locului pentru a analiza situaţia”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.