Uvertura Mall – retrospectivă 2013

Uvertura Mall – retrospectivă 2013

Uvertura Mall, cea mai mare investiție din Botoșani, și-a propus de la început să ofere o alternativă modernă pentru cumpărături și petrecerea timpului liber. De nouă luni Uvertura Mall reprezintă locul unde se poate savura cea mai bună cafea, viziona cele mai noi filme, petrece o seară la bowling sau club și servi masa cu prietenii în primul food court din oraș.

O dată cu deschiderea Uvertura Mall, botoșănenilor li s-au pus la dispoziție branduri naționale și internaționale de renume precum: H&M, Lee Cooper, Kenvelo, Steilmann, CCC, Noriel, librăria Alexandria, Clubul Chicago, Cine Grand.

Cel mai modern cinematograf din zonă, alături de clubul de bowling și evenimentele organizate, a reușit într-o bună măsură inversarea fluxului tradiţional de cumpărători Botoşani – Suceava. Este evidentă schimbarea, iar aceasta a avut loc în timp foarte scurt. Botoșaniul a devenit o destinație dorită de toată zona şi mai ales de suceveni.

Uvertura Mall a găzduit și organizat o gamă variată de evenimente: concursuri de muzică și dans, expoziţii, piese de teatru, parade de modă, târguri, lansări de carte, acţiuni caritabile, concerte cu vedete de talie națională și gale de premiere a botoșănenilor care s-au remarcat în acest an.

Evenimentele, dar și recenta inaugurare a Pieței Agroalimentare Botoșani, unde producătorii locali vor avea cel mai bun loc din oraș și cele mai bune condiții să pună la dispoziție produse proaspete și de calitate, demonstrează o dată în plus implicarea Uvertura în viața comunității locale.

Pagina de Facebook Uvertura Mall a reușit în nouă luni să strângă peste 34000 de fani, fiind cea mai mare comunitate din zonă. La sfârșit de an reprezentanții Uvertura Mall au ținut să mulțumească public botoșănenilor pentru susținere.

”Aprecierea efortului pe care Uvertura Mall îl depune zi de zi pentru ca dumneavoastră să vă bucurați de avantajele unui centru comercial modern, se reflectă în frecvența cu care ne vizitați și pentru aceasta vă mulțumim!

Suntem în permanență orientați către îmbunătățirea ofertei și creșterea calității serviciilor pe care vi le punem la dispoziție și contăm pe implicarea și susținerea dumneavoastră în atragerea altor branduri de renume. Numai împreună putem face din Uvertura Mall un centru comercial cu care să ne identificăm.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi și vă invităm să pășim împreună în noul an, care va fi cu siguranță mai bun pentru botoșăneni. Vă suntem recunoscători și vă dorim un An Nou plin de succes și împliniri!”  - echipa Uvertura Mall Botoșani, prin Center managerul Țugui Cristi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.