Un pompier din Dorohoi felicitat pentru intervenția promptă la un accident rutier - FOTO

Un pompier din Dorohoi felicitat pentru intervenția promptă la un accident rutier - FOTO

Un ambuteiaj în trafic pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi, l-a determinat pe plutonierul major Constantin Ștefură, subofițer din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, care se îndrepta spre locul de muncă, să coboare din mașină. De la distanță, a observat o femeie căzută pe trecerea de pietoni și câțiva oameni agitați în jurul ei. Tocmai fusese lovită de o mașină și sângera masiv în zona capului. Calm și cu stăpânire de sine, specifică meseriei pe care a îmbrățișat-o cu 15 ani în urmă, a început să facă ce știe mai bine: să acorde ajutor oamenilor aflați în situații limită, să salveze vieți.

„Am evaluat rapid situația. Femeia, în vârstă de 60 de ani, era conștientă, dar sângera în zona capului. Am cerut de la un șofer trusa medicală și cu o compresă am oprit sângerarea. Am vorbit tot timpul cu victima și m-am asigurat că situația este sub control până a venit un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță", a povestit plt.maj. Constantin Ștefură. 

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cu modestie, Constantin susține că a reacționat așa cum orice om trebuie să facă în astfel de situații. „Mă bucur că am ajutat această femeie. Este cea mai mare satisfacție. Orice om ar trebui să știe acorde primul ajutor”, spune pompierul salvator.

Felicitări, plutonier major Constantin Ștefură!

Stirea anterioara

Vaccinarea cu a treia doză anti-Covid-19, din octombrie în România. Cine și când o va face

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.