Inconștiență! Un botoșănean s-a ales cu arsuri grave după ce a aprins cu benzină niște resturi vegetale

Inconștiență! Un botoșănean s-a ales cu arsuri grave după ce a aprins cu benzină niște resturi vegetale

Un tânăr din județul Botoșani a ajuns în stare critică la spital, în urma unui gest inconștient.  De loc din Roma, bărbatul a dat foc la niște resturi vegetale. 

Pentru că ardeau mocnit, acesta s-a gândit să le stropească cu benzină și a adus un bidon de cinci litri cu lichidul inflamabil. L-a pus între picioare pentru a desface capacul, iar apoi a stropit grămada de gunoaie. Benzina s-a aprins cu o flacără imensă, asemeni unei explozii şi i-a cuprins bărbatului ambele picioare, potrivit botosaninews.ro.

Acesta a mers la cabinetul medical din localitate, iar după ce a primit primul ajutor, s-a solicitat o ambulanță. Tânărul a fost transportat la spital cu arsuri de gradele II și III pe aproape 20% din suprafaţa corpului. Pacientul a fost internat pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie.

Stirea anterioara

Cum poți avea o inimă perfect sănătoasă

Stirea Urmatoare

Șoferii au interzis! Amenzi pentru cei care merg să facă poze în lanul de rapiță

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.