Toate drumurile județene au fost redate circulației în această seară

Toate drumurile județene au fost redate circulației în această seară

Drumarii au reușit să deblocheze toate sectoarele afectate de viscol. Cu toate acestea ei atrag atenția că viscolul încă nu s-a oprit și că pe anumite porțiuni se circulă pe un singur fir.

Sulurile de zăpadă formate de vântul puternic pot crea noi dopuri, motiv pentru care autoritățile recomandă ca șoferii să nu pornească la drum decât dacă este o urgență. Dacă amânarea deplasării nu este posibilă, mai ales acum asupra nopții, este recomandat ca șoferii să se intereseze care sunt condițiile de trafic. Starea drumurilor județene poate fi aflată apelând numărul de telefon 0231/510.792.

De asemenea, este recomandat ca autovehiculele să fie echipate corespunzător pentru iarnă, să aibă combustibil în rezervor și sistemul de încălzire să fie funcțional.

Până la ora 21:00, județul se va afla sub avertizare de tip Cod Galben de viscol, iar până luni dimineață, la ora 10:00, sub avertizare Cod Galben de ger. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10ºC și se vor încadra, în general, între -18ºC și -8ºC. Acum, la Botoșani se înregistrează -7ºC, temperatură care este resimțită, din cauza viscolului, ca fiind de -14ºC.

Stirea anterioara

Încă două sectoare de drum județean s-au redat circulației

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.