Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ocrotitorii jandarmilor

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ocrotitorii jandarmilor

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte mâine, 08 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei mai cunoscuţi în tradiţia bisericii, ei fiind totodată şi patroni spirituali ai Jandarmeriei Române. De fapt, în această zi sunt prăznuiţi toţi îngerii şi arhanghelii, numele sărbătorii fiind Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuită în Biserică drept sărbătoare a îngerilor în veacul al cincilea, şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimiţi de Acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor. În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decât Arhanghelul Gavriil. Oamenii spun că el poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

Motivul pentru care Jandarmeria Romana i-a ales pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sa ii ocroteasca este faptul ca acesti conducatori ai ostilor ceresti sunt simboluri ale luptei impotriva raului.

Pornind de la deviza Jandarmeriei Române „Lex et ordo”, care înnobilează însemnul heraldic al ei, găsim evidente similitudini ale trăsăturilor Arhanghelilor. Mihail este „legea” - apărând-o cu sabia focului, simbol al mâniei divine, iar Gavriil este „ordinea” - firescul, bunătatea, pacea, rezumată la simbolul crinului. Astfel întreaga activitate a jandarmului se desfăşoară pe aceste coordonate, în cele din urmă precepte creştine - asprimea, când este nevoie de a pedepsi pe cei ce încalcă legea şi libertatea semenului şi bunătate, atunci când îndrumă şi apără cetăţenii şi bunurile lor.

În Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, un număr de 23 cadre, bărbaţi sau femei, poartă numele acestor Arhangheli, ocazie cu care, atât lor cât şi tuturor celorlalţi cetăţeni ai judeţului care poartă numele acestor sfinţi, le adresăm un sincer şi călduros: „LA MULTI ANI!”

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Mașini neînmatriculate depistate de polițiști circulând pe străzile din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.