Sfârșit tragic! Femeia rănită în accidentul de la Dorohoi a decedat

Sfârșit tragic! Femeia rănită în accidentul de la Dorohoi a decedat

Una dintre victimele accidentului de marţi, 29 octombrie 2019, din zona Progresul a municipiului Dorohoi a murit la spital.

Este vorba de o femeie de 78 de ani, din localitatea George Enescu, care se afla pe bancheta din spate a maşinii. Bătrâna era bunica şoferului de 31 de ani, care venise din Timişoara şi care se aventurase într-o depăşire periculoasă. În momentul în care a văzut că din faţă îi vine o maşină, a tras dreapta pentru a reveni pe bandă, însă a pierdut controlul asupra maşinii, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat de mai multe ori.

Femeia a rămas încarcerată, fiind scoasă de pompieri. Ea a fost preluată de ambulanţă în stop cardio-respirator, cadrele medicale făcând manevre de resuscitare până la Spitalul Municipal Dorohoi, unde s-au continuat procedurile, însă a fost constatat decesul.

Şoferul şi fratele acestuia au fost şi ei răniţi, fiind preluați de ambulanţe şi transportaţi la spital.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.