Seceta şi porcii mistreţi fac mari pagube fermierilor

Seceta şi porcii mistreţi fac mari pagube fermierilor

Seceta şi porcii mistreţi au adus pagube mari agricultorilor din România, au susţinut Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Larentiu Baciu, prrsedintele LAPAR.

„În planul naţional pentru irigaţii este prevăzută suma de 32 de milioane de lei pentru acest an. Până acum circa 136.000 de hectare au fost afectate de seceta într-o proporţie cuprinsă între 30-70%", a declarat ministrul Agriculturii, Acim Irimescu, în urmă unei întâlniri cu premierul şi fermierii.

Totodată, Baciu a spus că deşi pare hilar porcii mistreţi fac pagube mari cultivatorilor de porumb. „Porcii fac concurenţă sectei pentru distrugerea porumbului", a zis Baciu.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.