Problemele botoşănenilor de etnie romă prezentate conducerii Prefecturii

Problemele botoşănenilor de etnie romă prezentate conducerii Prefecturii

Reducerea drastică a experţilor şi specialiştilor de etnie romă, care să rezolve problemele comunităţilor, deficienţe ale legislaţiei care afectează viaţa botoşănenilor, rezistenţa unor şefi de instituţii în a înţelege rolul experţilor pentru romi au fost principalele probleme puse în discuţie luni, 26 noimebrie, în cadrul Grupului de Lucru Mixt, a cărui şedinţă s-a desfăşurat în sala mare a Prefecturii.

Membrii grupului format la nivelul Instituţiei Prefectului  au explicat că, dacă la începutul implementării legislaţiei privind îmbunătăţirea situaţiei romilor în judeţul Botoşani, erau prinşi în structurile nou create circa 70 de experţi romi, în prezent numărul mediatorilor şi al asistenţilor comunitari pe această problematică a scăzut la 35.

Mai mult, primarii şi directorii de şcoli nu permit experţilor să meargă în teren ci le trasează sarcini ce nu sunt cuprinse în fişa postului. Astfel aceştia ajung să se ocupe de documente ale primăriei sau de centralizarea absenţelor şcolare. S-a dat exemplul negativ al Şcolii generale nr. 2 din Botoşani şi a numeroase primării din judeţ.

„Sunt convins că aceste probleme se pot rezolva. Trebuie discutat punctual pe situaţiile semnalate şi se găsesc soluţii, pentru că depinde numai de noi să le rezolvăm. Domnul subprefect coordonează nemijlocit Grupul de Lucru Mixt, iar dacă apar probleme mai sensibile, vă invit la mine oricând pentru a căuta soluţii.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

În acelaşi cadru s-a arătat şi că beneficiarii ajutoarelor sociale sunt nevoiţi să se deplaseze lunar şi câte 100 de kilometri pentru o adeverinţă ce nu se poate elibera decât la sediul AJOFM, în timp ce alocaţia de sprijin este retrasă tuturor copiilor unei familii doar dacă unul dintre aceştia absentează de la şcoală.

„Acestea sunt carenţe legislative. Nu este normal să laşi 6 copii fără alocaţie de sprijin din cauza unui frate care are, poate alte priorităţi. Vom face demersuri pentru a semnala aceste probleme la ministerele de resort”, a declarat subprefectul Sebastian Tocariu, acesta adăugând că în perioada următoare va declanşa o campanie de conştientizare a administraţiilor locale pentru ca experţii romi să fie lăsaţi să-şi desfăşoare activităţile specifice.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

A început modernizarea unui nou drum județean de piatră - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.