O bătrânică care rătăcea pe străzi ajutată de polițiștii rutieri din Botoșani

O bătrânică care rătăcea pe străzi ajutată de polițiștii rutieri din Botoșani

La data de 28 mai a.c., în timpul unei acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier desfășurate pe raza municipiului Botoșani, polițiștii din cadrul Biroului Rutier observat, pe o arteră intens circulată, o femeie în vârstă, vizibil dezorientată. 

Afară ploua, iar femeia nu avea umbrelă și părea că nu conștientizează pericolul la care se expune. Polițiștii au oprit imediat autospeciala, au discutat îndelung cu femeia și cu multă răbdare și tact, au reușit să o convingă să îi însoțească la sediul poliției.

Femeia era din comuna Corni și nu a știut să explice ce căuta în municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificată familia acesteia, care, îngrijorată, o căuta deja de câteva ore, fără să știe că se află în oraș.

Apropiații femeii au venit imediat să o preia de la sediul poliției și le-au mulțumit polițiștilor pentru modul in care au acționat și pentru empatia de care au dat dovadă.

Polițiștii nu oferă doar siguranță, ci și sprijin, mai ales celor vulnerabili.
Gestul colegilor noștri este dovada clară că omenia face parte din uniformă.

Stirea anterioara

Mâine: Cod Galben de vânt pentru județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Polițiștii botoșăneni angrenați în exercițiul final din cadrul stagiului de pregătire BLUE GUARDIANS

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.