Minor ajuns în stare gravă, la Spitalul de Copii Botoșani după ce a căzut de pe bicicletă

Minor ajuns în stare gravă, la Spitalul de Copii Botoșani după ce a căzut de pe bicicletă

Accident de circulație produs vineri, 3 iunie 2016, în jurul orei 15:30, pe strada A.I. Cuza din Dorohoi.

Din primele cercetări se pare că patru bicicliști se deplasau pe sensul de coborâre a străzii A.I. Cuza din Dorohoi, iar în apropierea intersecției cu strada Poștei, doi dintre aceștia s-au acroșat.

Florin H., în vârstă de 15 ani, din Dorohoi, a fost acroșat de Gabriel B., în vârstă de 15 ani, tot din Dorohoi. Acesta din urmă s-a dezechilibrat și s-a accidentat după ce s-a izbit de carosabil. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Poliției Municipale Dorohoi și o ambulanță care l-a preluat pe Gabriel B. și l-a transportat la Spitalul Municipal Dorohoi.

„La noi a sosit un băiat de 15 ani care avea un politraumatism prin cădere de pe bicicletă, traumatism cranio-facial cu plăgi și contuzii faciale, traumatism umăr drept și traumatism genunchi bilateral cu plăgi escoriate. I s-au acordat primele îngrijiri mediacale, s-au toaletat plăgile, s-a monitorizat tensiunea, s-a pus linie venoasă, calmante și antiinflamator și a fost transferat la Spitalul de Copii Botoșani pentru invesțigatii suplimentare..”, a declarat dr. Valerian Andrieș, medicul de gardă al secției de chirurgie din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.