Managerul Spitalului Municipal Dorohoi, medicul Bogdan Anton, a demisionat din funcție

Managerul Spitalului Municipal Dorohoi, medicul Bogdan Anton, a demisionat din funcție

La sfârșitul săptămânii trecute, liderii PNL i-au cerut public demisia managerului Bogdan Anton. Ulterior, acesta a răspuns cu o declarație, în presă, unde și-a expus punctul de vedere. Totodată, Primăria Dorohoi și-a manifestat public sprijinul pentru medicul care în ultimii doi ani a condus Spitalul Dorohoi.

În cele din urmă, presiunile și-au spus cuvântul iar astăzi, 28 mai 2020, medicul Bogdan Anton și-a depus demisia.

„Având în vedere presiunile foarte mari de natură politică și instituțională la care este supus în ultima vreme Spitalul Municipal Dorohoi, având în vedere că, din aceste motive, a continua activitatea mea ca manager ar putea aduce prejudicii nemeritate de imagine și funcționale spitalului, în temeiul bunei colaborări pe care am avut-o cu dv. și în spiritul corectitudinii relației noastre profesionale.

Ținând cont de faptul că pun mai presus de orice, interesele Spitalului Municipal Dorohoi dar și ale familiei mele pe care am sacrificat-o în ultimii doi ani și pe care nu pot continua să o pun într-o situație neplăcută

Vă prezint astăzi, 28 mai 2020 demisia mea din funcția de manager a Spitalului Municipal Dorohoi și vă rog să o luați în considerare în regim de urgență, fără preaviz, pentru a stopa starea tensionată creată”, se arată în actul de renunțare, potrivit botosaneanul.ro

Primarul Dorin Alexandrescu urmează să ia act de demisie având în vedere că spitalul se află în subordinea Primăriei Dorohoi.

Stirea anterioara

Anunțul făcut de ANAF. Se întâmplă de pe 14 iunie

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.