Locuinţă aprinsă de un coş de fum deteriorat

Locuinţă aprinsă de un coş de fum deteriorat

Locuinţa unei familii din comuna Mileanca a fost distrusă parţial într-un incendiu izbucnit, miercuri la prânz, cel mai probabil, din cauza unui coş de fum deteriorat.

Alarma s-a dat puţin după ora 13.00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Darabani şi Mileanca.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperişul casei, cu pericol de propagare a flăcărilor la bunurile din interior, precum şi la un adăpost de animale şi un depozit de furaje.

Un tânăr de 24 de ani, rudă cu proprietarii, s-a intoxicat cu fum în timp ce încerca să dea o mână de ajutor pentru stingerea incendiului. Aflat în stare de inconştienţă, acesta a primit primul ajutor la faţa locului de la pompierii dorohoieni. Ulterior, a fost preluat de echipajul medical Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar a refuzat transportul la spital.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 27 de pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni, mai bine de o oră. Valoarea bunurilor protejate de foc se ridică la cca. 20.000 lei. Pagubele au fost estimate la aproximativ 13.000 lei.

Incendiile generate de coşurilor de fum defecte sau necurăţate pot fi prevenite prin verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.