Jandarmii botoşăneni la datorie cu ocazia alegerilor locale

Jandarmii botoşăneni la datorie cu ocazia alegerilor locale

În perioada 04-06 iunie a.c., 197 de lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor  executa paza şi protecţia a 87 de secţii de votare din judeţul Botoşani, dispuse în 53 de locaţii din mediul urban şi rural.

În ziua alegerilor, între orele 07.00 – 21.00, jandarmii botoşăneni vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona secţiilor de votare şi vor interveni la solicitările preşedinţilor secţiilor de votare, pentru buna desfăşurare a procesului electoral.

În aceeaşi zi, după ora 21.00, efectivele de jandarmi vor asigura protecţia transportului rezultatelor votării la birourile electorale de circumscripţie.

Echipaje de jandarmi vor interveni la sesizările prin apel  la numărul unic de urgenţă 112 care reclamă  încălcări ale legii nr.115/2015 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi vor lua măsurile legale ce se impun, potrivit competenţelor.

De asemenea, oamenii legii vor fi prezenţi la sediile Biroului Electoral Municipal Botoşani şi Biroului Electoral Judeţean Botoşani, pentru prevenirea faptelor antisociale şi desfăşurarea în condiţii civilizate a activităţilor desfăşurate în aceste locaţii cu ocazia alegerilor.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.