ITM Botoșani anunță că suspendă controalele la agenții economici pe perioada stării de urgență

ITM Botoșani anunță că suspendă controalele la agenții economici pe perioada stării de urgență

Inspectorul șef al ITM Botoșani, Cristian Leo Kohut, a anunțat astăzi că instituția suspendă controalele la agenții economici pe perioada stării de urgență, care va dura cel puțin 30 de zile.

„Având în vedere prevederile art.34 din Decretul nr.195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, vă informăm că, pe durata stării de urgență are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu excepția controalelor dispuse de către ministrul muncii și protecției sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă.”

Stirea anterioara

Andra și Cătălin Măruță, „La noi unul gătește, altul cântă, celălalt dărâmă ceva, al patrulea plânge că vrea bomboane…”

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.