IBĂNEȘTI: Vis devenit realitate - FOTO

IBĂNEȘTI: Vis devenit realitate - FOTO

Comuna Ibănești urmează cursul ascendent al progresului și al dezvoltării la standarde europene, cu un nouproiect de investiții devenit realitate. Modernizarea tronsonului de drum care face legătura între drumul județean 291 D și centrul comunei Ibănești a intrat în linie dreaptă.

Miercuri, 5 noiembrie 2014, primul strat de covor asfaltic a fost așezat, urmând ca până la sfârșitul săptămânii segmentul de drum să fie asfaltat integral.

Primarul comunei Ibănești, d-nul ing. Romică Magopeț a precizat: „Desfășurarea cu maximă seriozitate și responsabilitate a activității administrative ibăneștene a făcut ca drumul comunal care face legătura între drumul județean 291D și centrul comunei să se concretizeze și să devină un vis împlinit. Continuăm dezvoltarea comunei pentru că nimic nu este întâmplător. Pentru că timpul nostru este puțin am ales să-l folosesc pentru ibăneșteni. Construiesc pentru că munca și planificarea este baza „întâmplării”. Acest asfalt este o nouă trecere într-un alt orient al civilizației normale. Tot ce am promis am realizat! Mulțumesc executivului și consilierilor locali care au votat „pentru”. De ce? – pentru că au fost și consilieri „împotrivă”. Acest asfalt este o introducere într-un standard dorit de toți locuitorii comunei Ibănești care mereu merită respectul meu și pe care îi prețuiesc.”

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.