Două autoturisme implicate într-un accident rutier produs în urmă cu puțin timp - FOTO

Două autoturisme implicate într-un accident rutier produs în urmă cu puțin timp - FOTO

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe un drum din localitatea Vorona Mare. În eveniment au fost implicate două autoturisme. 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constatat faptul că ambele autoturisme erau în afara părții carosabile și nu erau persoane încarcerate sau rănite. 

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurile de prevenire a incendiilor.

Stirea anterioara

Tragic! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren în apropiere de Bucecea

Stirea Urmatoare

Pirotehniștii au deschis bagajul suspect de la BRD Dorohoi. În interior se aflau bunuri personale, alimente și electronice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.