Dorohoian găsit mort într-un parc din Cartierul Olinescu - FOTO

Dorohoian găsit mort într-un parc din Cartierul Olinescu - FOTO

Un bărbat din Dorohoi, în vârstă de aproximativ 44 de ani, a fost găsit mort în parcul Grădina de vară, de pe strada 1 Decembrie. El a fost văzut  întins cu faţa în jos, în faţa unei bănci, de un trecător care a sunat la numărul de urgenţă 112. Apelul a fost făcut în jurul orei 15:00.

În parcul Grădina de vară au ajuns echipajele de poliţie şi ambulanţă. Cadrele medicale au examinat trupul bărbatului, care prezenta o tăietură la nivelul frunţii, era deja vânăt şi în final nu au putut decât să constate decesul. Cauza exactă a morţii urmează să fie stabilită după necropsie, de medicii legişti.

Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au găsit în buzunarul bărbatului telefonul mobil. Poliţiştii au apelat ultimul număr format, unde au răspuns membrii familiei, ei fiind anunţaţi despre moartea acestuia.

Pe banca pe care a stat bărbatul şi în faţa căreia se presupune că a căzut, lovindu-se la frunte, se afla o sticlă de jumătate de litru de alcool sanitar, golită mai bine de jumătate şi o sticlă cu apă, scrie realitateadorohoiana.ro.

Mai mulţi dorohoieni care îşi petrec timpul liber pe aleile parcului, au declarat că este vorba de Ioan Sergiu Z., fost cadru militar.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.