Cutremurător: Pilotul elicopterului SMURD care s-a prăbușit este din județul Botoșani

Cutremurător: Pilotul elicopterului SMURD care s-a prăbușit este din județul Botoșani

Toate cele patru persoane care se aflau la bordul elicopterului SMURD care s-a prăbușit, au decedat, conform ofițerului de presă al Departamentului pentru Situații Extreme, Liliana Pușcașu. Pilotul care conducea aparatul de zbor avea aproximativ 2000 de ore de zbor experiență.

Potrivit cotidianului moldovean Deschide.md, este vorba despre Mihaela Dumea, de 39 de ani, doctor de la spitalul „Sfântul Spiridon din Iași”, Gabriel Sandu, de 40 de ani, asistent medical la același spital, pilotul Doru Gavril născut la Viişoara avea 53 de ani şi urma să se pensioneze, dar și mecanicul aparatului de zbor, Voicu Socan, ultimii doi fiind angajati ai Inspectoratului General de Aviatie.

Toate persoanele decedate sunt cetățeni români.

„Nu stiu ce sa mai zic, am mai avut un accident similar in urma cu cativa ani. Sunt fara cuvinte. Este incredibil", a spus Ioan Barliba.

Potrivit unor surse oficiale, in elicopter se mai aflau pilotul Doru Gavril si copilotul Voicu Soican, cei doi fiind angajati ai Inspectoratului Genewral de Aviatie.

Ministerul Afacerilor Interne a confirmat disparitia elicopterului, care nu avea niciun pacient la bord.

Serviciul Protectiei Civile si Situatiilor Exceptionale a anuntat ca serviciile de urgenta au fost alertate la ora 14.13 ca un elicopter SMURD Iasi s-a prabusit in raionul Cantemir, la aproximativ 100 de metri de o padure din zona localitatii Haragaj.

Primarul localitatii Haragaj, unde s-a prabusit elicopterul SMURD Iasi, a precizat ca toate persoanele din aparatul de zbor au fost gasite decedate. Elicopterul SMURD Iasi se intorsese de la Chisinau, de unde preluase un pacient si urma sa mearga in Cahul pentru a prelua un alt pacient, a declarat ofiterul de presa Diana Turcanu de la Serviciul Protectiei Civile si Situatiilor Exceptionale din Republica Moldova.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.