Criminalul de la Horlăceni a fost prins de polițiști! Celelalte două victime au fost transferate la Botoșani

Criminalul de la Horlăceni a fost prins de polițiști! Celelalte două victime au fost transferate la Botoșani

Polițiștii din Botoșani au fost sesizați luni, 14 februarie 2022, în jurul orei 15:30, de către o femeie, din comuna Șendriceni, cu privire la faptul că un bărbat, având asupra sa un cuțit, a părăsit locuința vecină, în fugă.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, din comuna Lozna, care s-a deplasat la locuința fostei sale soții, de 44 de ani, pe care ar fi înjunghiat-o, cadrele medicale ajunse la fața locului declarând decesul.

În aceeași locuință, se mai aflau mama femeii, în vârstă de 60 de ani și sora acesteia, în vârstă de 38 de ani, care au fost preluate de ambulanță, prezentând și acestea plăgi înjunghiate. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a părăsit zona până la sosirea echipajelor de poliție. 

În urma activităților specifice desfășurate de polițiști și jandarmi, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat și se află în custodia polițiștilor.

Cercetările sunt preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor calificat și tentativă de omor.

Cele două femei care prezentau mai multe plăgi înjunghiate au fost transferate de la Spitalul Municipal Dorohoi la Spitalul Județean Botoșani.

Stirea anterioara

Puțini români redirecționează 3,5% din impozitul pe venit pentru cauze sociale. Majoritatea lasă banii la îndemâna statului

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.