Consiliul Județean invită botoșănenii să petreacă Revelionul în Piața Revoluției

Consiliul Județean invită botoșănenii să petreacă Revelionul în Piața Revoluției

Consiliul Județean Botoșani invită toți botoșănenii care doresc să își petreacă noaptea dintre ani în stradă, participând la spectacolul din Piața Revoluției, să servească din cele 5.000 de porții de cârnați cu chiflă și muștar, cele 5.000 de pahare cu vin fiert (250 ml) și cele 5.000 de pahare cu țuică fiartă (100 ml).

Pe esplanada Consiliului Județean vor fi amplasate, începând cu orele 20.30, mesele cu produsele oferite de conducerea instituției.

Pe lângă această acțiune inițiată de președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, cu scopul de a îndemna botoșănenii de a-și petrece alături de concetățeni trecerea dintre ani, Executivul Consiliului Județean participă, pentru prima dată, ca și partener, cu parte egală de fonduri la organizarea spectacolului de Revelion pentru botoșănenii din municipiul Botoșani, respectiv plata artiștilor, a scenei și a celorlalte cheltuieli angajate în acest sens.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sfințire Complex Parohial Protopopiatul Dorohoi, Parohia „Sf.Gheorghe” din Ionășeni, Vf. Câmpului - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.