Bunuri distruse în patru incendii produse din neglijenţă

Bunuri distruse în patru incendii produse din neglijenţă

Sâmbătă şi duminică, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a patru incendii izbucnite pe raza localităţilor Plevna (comuna Suharău), Răuseni, Mitoc şi Şendreni (comuna Frumuşica).

Flăcările au distrus bunuri materiale în valoare de peste 2.000 de lei. Cauzele care au generat incendiile sunt: foc deschis în spaţii deschise şi jar sau scântei purtate de vânt şi căzute pe materiale combustibile.

Pentru stingerea celor patru incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 40 de pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni.

S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 71.000 lei.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
   
·    obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
·    obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
·    informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
·    realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Pentru încălcarea legislaţiei în domeniu, cetăţenii riscă sancţiuni contravenţionale cuprinse între 500 – 2.500 lei.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.