Bărbat depistat beat la volan. Avea o alcoolemie de 1,46 mg/l în aerul expirat
Botoșani: 500 de detectoare instalate. 500 de locuințe mai sigure
Alte 500 de locuințe din județul Botoșani sunt mai sigure datorită implicării Departamentului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În mai puțin de două săptămâni de la lansarea campaniei „Detector pentru viață”, la Botoșani au fost montate toate cele 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințele persoanelor vulnerabile – vârstnici, persoane cu dizabilități, familii numeroase sau din medii defavorizate – unde încălzirea se realizează cu sobe.
Activitățile s-au desfășurat în localitățile: Călărași, Cristinești, Darabani, Durnești, George Enescu, Hilișeu-Horia, Mihai Eminescu, Mitoc, Păltiniș, Răchiți, Ripiceni, Flămânzi, Tudora, Vârfu Câmpului și Viișoara.
Mulți dintre beneficiari susțin că, în trecut, au fost expuși riscurilor generate de utilizarea unor sobe defecte, care au provocat acumulări de fum în locuințe. Prin montarea detectoarelor, aceștia înțeleg acum importanța unui sistem de avertizare timpurie care poate face diferența între viață și moarte.
Pe lângă instalarea echipamentelor, pompierii au instruit beneficiarii cu privire la utilizarea corectă a detectoarelor de fum și monoxid de carbon.
Mulțumim Primăriilor și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile menționate pentru sprijinul acordat în derularea acestei campanii.
Informații suplimentare
Incendiile, intoxicațiile cu monoxid de carbon, acumulările de gaze și exploziile pot fi prevenite prin instalarea detectoarelor adecvate în locuință. Din păcate, și în județul Botoșani, astfel de evenimente s-au soldat, de-a lungul timpului, cu pierderi de vieți omenești, răniți și locuințe distruse.
Pentru a reduce riscurile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat încă din 2016 campania națională „RISC – „Mai bine previi decât să nu fii!”, axată pe informarea și conștientizarea populației în ceea ce privește pericolele din gospodării.
Pentru prevenirea tragediilor, anul trecut, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a inițiat campania „Detector pentru viață” care constă în instalarea, cu titlu gratuit a detectoarelor de fum și monoxid de carbon.
În luna aprilie 2024, în cadrul campanii „Detector pentru viață”, au fost instalate 500 de detectoare în 16 localități ale județului Botoșani, inclusiv Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia.
Și în acest an, campania s-a derulat în 20 de județe din țară, inclusiv Botoșani, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență și a IGSU.
Recomandare pentru populație:
Instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz în locuință! Acestea vă pot salva viața, avertizându-vă din timp în caz de pericol.
Atenție: detectoarele NU transmit alerte automat către autorități și NU sunt conectate la sisteme de stingere a incendiilor. Ele emit semnale acustice pentru a avertiza ocupanții locuinței.
Pentru informații privind comportamentul adecvat în situații de urgență, accesați platforma națională www.fiipregatit.ro sau descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.