Bisericile din judeţ supravegheate de pompieri, de Bobotează

Bisericile din judeţ supravegheate de pompieri, de Bobotează

Pompierii botoşăneni vor desfăşura, în zilele de 6 şi 7 ianuarie, acţiuni de control şi supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă la lăcaşele de cult din judeţ, pe timpul slujbelor religioase prilejuite de sărbătorile „Botezul Domnului” şi „Sf. Prooroc Ioan Botezătorul”.

Inspectorii de Prevenire vor verifica respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau protecţie civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor şi starea acestora, starea căilor de acces şi evacuare (interioare şi exterioare), existenţa rezervoarelor de apă pentru incendiu.

Totodată, vor fi verificate sistemele de încălzire locală şi instalaţiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.

Măsuri minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult cu prilejul sărbătorilor „Botezul Domnului” şi „Sf. Prooroc Ioan Botezătorul”:

- desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult;

- în situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine în permanenţă fixate în poziţia deschisă uşile de acces / evacuare în/din biserică şi se vor îndepărta /elimina covoarele/mochetele şi mobilierul (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase;

- în cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;

- evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective la care sunt amplasate schele, în interior sau exterior;

- efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu;

- desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;

- instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult în cazul producerii unui incendiu;

- parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor astfel încât să nu blocheze sau să se diminueze căile de acces pentru intervenţie al autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori de incendiu.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.