Accident mortal la Podriga! Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale – FOTO

Accident mortal la Podriga! Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale – FOTO

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a ajuns în afara părții carosabile. Evenimentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 02:00, pe raza localității Podriga, comuna Drăgușeni.

La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Stației Săveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar si o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Ajunse la locul intervenției, echipajele de intervenție au identificat și o a doua victimă aflată în stop cardio-respirator care nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Șoferul autoturismului a fost preluat pentru a fi transporat la spital, fiind solicitată în întâmpinare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. Cercetările au fost preluate de polițiști.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 25 septembrie-1 octombrie. Taurii fac schimbări. Scorpionii sunt în centrul atenției

Stirea Urmatoare

Un ciclon lovește Europa. Ce țări vor fi afectate de ninsori puternice și vreme extremă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.