„Un viitor mai bun prin educaţie” - Conferinţă de închidere a proiectului

„Un viitor mai bun prin educaţie” - Conferinţă de închidere a proiectului

Sala de conferinţe a complexului Belvedere a găzduit conferinţa de închidere a proiectului „Un viitor mai bun prin educaţie".

La conferinţă au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, directori de şcoli, reprezentanţi ai instituţiilor care au colaborat cu IŞJ la implementarea acestui proiect. Proiectul a avut drept scop prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii prin adoptarea unor strategii, planuri de acţiune, abordări informatice moderne şi programe educaţionale integrate de furnizare a competenţelor şi abilităţilor de bază, într-un sistem educaţional deschis şi incluziv.

Grupul ţintă a fost format din 970 de persoane, reprezentând elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii, părinţi, părinţi, persoane care au părăsit timpuriu şcoala, persoane implicate în dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de părăsire a şcolii. În debutul conferinţei, Mihaela Huncă, inspector şcolar general, a prezentat rezultatele proiectului.

Prezent la conferinţă, prefectul Costică Macaleţi a adresat felicitări cadrelor didactice, arătând că au o misiune nobilă şi anume aceea de a forma tânăra generaţie.

Stirea anterioara

Viorica Afrăsânei, fostul director al Cancelariei Prefectului, fost parlamentar a plecat la ceruri !

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.